Rugaciunea de zi cu zi!

Exista bine dincolo de spectrul evanghelic. Sunt, dincolo de noi, oameni dedicati Domnului si semenilor lor, oameni deschisi spre a imbogati pe altii cu viata lor.  Oameni care nu se sfiesc sa puna pe altar ceea ce sunt, ceea ce au spre binele celorlalti, adesea binele lor vesnic.

Unul dintre profesori a venit intr-o dimineata in clasa si ne-a spus de acest sait. Il surprinsese si pe el intr-un mod foarte placut si dorea sa ne determine si pe noi sa incercam. Noi nu am fost multi in an, ce sa-i faci, teologia nu ofera perspective prea marete, si de aceea cred ca putini au luat aminte la sfatul profesorului. In fond era vorba de un sait si putini dintre colegii mei se intelegeau bine cu internetul. Eu insa am incercat si asta mi-a imbogatit multe zile, unele dintre ele proiectate in negru…

Este vorba despre un sait al iezuitilor, un sait in limba engleza, un fel de podcast. La fiecare inceput de saptamana poti sa iti cobori pe playerul tau (telefon, iPod, iPhone etc) meditatii si rugaciuni pentru fiecare zi a saptamanii. Muzica aleasa, vocile si modalitatea de interpretare, textele citite, aplicatiile Scripturale, intrebarile fine dar patrunzatoare… toate te apropie in fiecare zi mai mult de Creator.

In goana noastra, intre cafeaua de dimineata si drumul catre lucru constientizam in fiecare zi nevoia de ruga. Numai ca timpul rezervat ei se scurteaza tot mai mult. Mai mult, arareori putem sa punem frau rugaciunilor de forma. Cu greu putem sa ne strunim gandurile care zboara la problemele de peste zi si numai de rugaciune nu le arde.

Pray as you go! Roaga-te in timp ce mergi! Roaga-te neincetat! Si daca ai un ajutor in acest demers este cu atat mai bine. Va invit sa incercati si voi. Saitul il gasiti aici

Interesant ar fi sa aflam cati dintre noi ar fi gata sa ajute la un astfel de proiect in limba romana? Tu ai fi dispus (a)?

Reclame

si har dupa har…

Sunt momente in care te prabusesti sau simti ca momentul prabusirii este tot mai aproape. Momente grele, in care cerul pare plumburiu, rugaciunea searbada si fara speranta de raspuns. Uneori nici sa te rogi nu mai poti si singura intrebare care iti staruie in mine este „Doamne, dar cu acesta ce va fi?”

Poate ca nu ti s-a intamplat nimic deosebit, viata a curs asa cum o face de obicei. Viata ti s-a intamplat. Nimeni nu s-a indreptat rautacios asupra ta, barca ta nu a fost izbita de stanci ci stai confortabil in ea si marea este linistita. Si cu toate astea nu te simti bine, apele nu sunt ale tale. Incerci sa iti definesti starile prin care treci, sa le prinzi cumva intr-o schema, sa intelegi de unde vin ca sa pricepi incotro te indrepti. Dar nici asta nu iese.

Am trecut de cateva ori pe drumul asta. Nu este un drum placut. De fiecare data m-am intrebat: oare ce gandeste Dumnezeu despre starea mea. Vine de la EL? Ar trebui sa inteleg ceva din ea? Este vreo litera a alfabetului care trebuie invatata aici? Nu stiu. Dar stiu ca de fiecare data, peste nelinistea inimi mele s-a lasat harul Sau. Un har care m-a invaluit, m-a inundat.

Oare ce inseamna ce zicea Ioan: „Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har„. Poate viata sa fie privita ca o succesiune de momente in care primesti har? ma intreba cineva aseara. Hm… cred ca da. Harul este asa de felurit, si asa de personal. Momentele tristetii noastre au nevoie de harul mangaierii Lui.

Si care sunt ferestrele prin care harul intra in viata noastra, ca un mire in odaia lui?

(va urma)