Ochelarii sparţi ai experienţelor

(26 ianuarie, seara – Matei 17)

Suntem fiinţe limitate. Vedem lumea prin ochelarii sparţi ai experienţelor, învăţăturilor, preconcepţiilor şi tradiţiilor moștenite sau cumulate în timp. Suntem produsul mediului în care ne dezvoltăm, mediu pe care îl depăşim rar şi doar plătind un preţ mare. Felul în care ne-am format determină felul în care vedem şi ne raportăm la realitatea înconjurătoare şi adeseori raportarea şi concluziile noastre sunt tributare limitărilor la care suntem supuşi.

Aşa e acum, aşa era şi atunci, în vremea Domnului Isus. Ceasul lui Dumnezeu bătuse şi după o perioadă de tăcere şi negură grea, pe pământul promisiunii se născuse cel care trebuia să aşeze lucrurile înainte de venirea lui Mesia. Ce bucurie ar fi trebuit să fie, ce veşti pline de încurajare, speranţă ar fi trebuit să circule în Israel. Ilie, prorocul, era din nou printre ei şi venirea lui prevestea venirea lui Mesia. “Dar vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el ce au vrut.” Era posibil? Să fi fost printre ei Ilie şi ei să fi ratat şansa să-i soarbă cuvintele, să-l urmeze? Era posibil ca tocmai ei, cei care aşteptau înfriguraţi schimbarea, să nu o recunoască atunci când ea a venit şi să-l ucidă pe reprezentatul ei? Da, era posibil! Da, o făcuseră. Ochii împăienjeniţi cu care priveau realitatea, punctul obtuz din care analizau realitatea, i-a împiedicat să vadă bine, să recunoască, să se bucure.

Era blestemul lor, un blestem care ne urmăreşte şi astăzi, peste mii de ani. Împovăraţi de obligaţiunile zilnice, de griji şi planuri, de dureri şi probleme, de egoism şi materialism, uităm să ne curăţim privirea pentru a vedea bine, uităm să ne-o limpezim în Soarele Neprihănirii. Trec pe lângă noi sute de ocazii în care Cerul este aproape, în care schimbarea se poate întâmpla, mesajul mult aşteptat a venit şi momentele cercetării ne sunt la îndemână. Trec şi nu suntem capabili să le observăm şi să le fructificăm în folosul nostru veşnic.

O, Doamne, dă-ne capacitatea să vedem limpede realitatea. Să o vedem în lumina Ta. Dă-ne îndrăzneala să privim oamenii, realitatea, situaţiile, pe noi înşine şi viaţa aşa cum le vezi Tu! Şi pe toate să le acordăm voii Tale.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Anunțuri

3 răspunsuri

  1. Ce este limita drag Ganditor? :)
    De aici putem porni defapt discutia din jurul subiectului deschis de tine…
    Ce este limita?
    Un copil…are o limita a gandirii?
    Societatea perceputa prin ochii mei desi „strecurata” printr-un filtru al propriilor mele simturi sufletesti, estetice este o limita?
    Ceea ce simt…este o limita?

    ……

    Frumos tot ce scrii :). Te citesc cu apreciera si drag.

  2. Hmm… limita. Ne suntem o limita noi insine. Ne este o limita societatea si cu siguranta mediul in care traim ne traseaza adesea o limita cu greu de depasit. Limitele au si ele rolul lor in viata noastra dar cel care vrea mai mult va trebui sa treaca peste bariere. Limitele ne apara dar ne si constrang.
    Cred cu putere ca unul dintre rolurile sociale ale Evangheliei este tocmai acesta, de a urca credinciosul pe o treapta mai inalta, de a-l ajuta sa depaseasca limite, de cele mai multe ori imposibil de depasit altfel.
    Uneori limitele ni le construim noi dintr-o tendinta fireasca de autoaparare. Ni le construim in timp si ele ne devin dragi dar intrebarea, marea intrebare este: nu cumva dincolo de limita se afla ceea ce am cautat toata viata?
    ………………..
    multumesc pt incurajari, sunt pretioase!

  3. … ptr mine, aflarea propriilor mele limite, este un motiv de entuziasm; caci fiecare limita pe care o intalnesc, in perceptia mea, reprezinta punctul in care eu ma odihnesc , iar Tatal meu lucreaza. Eu fac doar un pas mic pana la gardul cunoscutului, lasandu-i lui sa se ocupe de infinitul necunoscut.

    Asta nu inseamna ca in momentul in care voi da de zid, imi voi scutura satisfacut mainile, multumit ca mi-am facut treaba, ci ajuns acolo, voi bate la usa si voi astepta. Dumnezeul meu, Cel care se ocupa de partea aceea a vietii care momentan imi este necunoscuta sau imposibil de dus la implinire- imi va deschide usile si ma va familiariza cu viitorul meu, ma va lua de mana si alaturi de El voi depasi obstacolele proprilor mele limitari. Astfel, el va muta mai departe zidul, largindu-mi tarcul .
    Iar chiar daca nu imi va deschide vreo usa, nu voi incerca sa o fortez, ci ma voi orienta spre alta limitare/ocazie de a vedea mana Sa deschizandu-mi in fata noi posibilitati.

    Ce minunata perspectiva!
    Ajuta-mi, Domnul meu, sa iau mana de pe viata mea si sa o las pe a Ta.
    Multumesc ptr fiecare limitare/ocazie de a-mi arata maretia Ta si de a creste!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: