Sa nu profanezi

(17 februarie, dimineaţa – Leviticul 21-22)

Viaţa poate fi trăită într-o multitudine de moduri:  poate să fie una analizată, studiată şi planificată ori una în rând cu mulţimea sau pur şi simplu una târâtă, fără scopuri bine determinate, fără ţeluri de atins şi speranţe de împlinit. Mijim ochii în această lume în care nu am ales să venim şi încercăm să înţelegem, în decursul anilor, despre ce este vorba, cum se poate trăi, cum să ne raportăm la oameni, la noi înşine şi la tot ceea ce ne înconjoară. Mediul din care provenim, educaţia şi toate elementele exterioare îşi pun amprenta pe noi dar deasupra tuturor Dumnezeu a avut grijă să ne înzestreze cu raţiune astfel încât propriul drum în viaţă să fie, de cele mai multe ori, alegerea noastră.

Învăţăm în timp să acţionam şi la început privim miraţi rezultatele acţiunilor noastre. Ne miră, mici fiind, când vaza împinsă se sparge, degetul pus pe plită doare rău şi minciuna stârneşte supărarea părinţilor. Cu timpul învăţăm că sunt acţiuni cu efecte negative pe care nu trebuie să le mai facem şi că sunt acţiuni care ne aduc avantaje imediate sau de durată. Învăţăm pentru că viaţa este o perpetuă învăţare.

Evreii învăţau şi ei în pustie. Erau campaţi pentru a primi lecţii de la Creatorul Vieţii, lecţii obligatorii pentru viaţă şi care trebuiau păstrate cu sfinţenie. Una dintre lecţiile cu extemporale grele era cea legată de santictatea unor lucruri. Prezenţa lui Dumnezeu în tabără îi sfinţea pe ei şi ceea ce aveau şi de acum încolo trebuiau să se poarte cu grijă în perioada pribegiei lor pentru că ei purtau un nume ce trebuia sfinţit. Dar mai aveau în tabără şi locuri şi lucruri de care trebuiau să se apropie cu sfială şi cu mare grijă. Aşa era locul în care Dumnezeu se prezenta, aşa erau jertfele din tabără şi tot ceea ce Dumnezeu declara sfânt.

Leviticul cuprinde pe aproape toate paginile lui o poruncă pe care societatea noastră a uitat-o aproape cu desăvârşire: „să nu profanezi!”. De multe ori ne raportăm la cele ce ne înconjoară de parcă totul ar fi un dat firesc nouă, totul am putea folosi după bunul plac fără nici o regulă sau restricţie. Uităm adesea că Dumnezeul nostru nu are de a face doar cu viaţa spirituală şi cu biserica ci semnătura Lui se regăseşte în tot ceea ce a lăsat de-a lungul cărării noastre. Putem profana printr-o folosire contrară regulilor scrise de El, prin gândurile sau atitudinile noastre. Putem profana fiinţele în care El şi-a pus chipul şi asemănarea renunţând să le mai privim prin prisma destinului lor veşnic, putem profana tot ceea este bun în viaţa noastră şi care vine de la El printr-o atitudine lipsită de mulţumire şi orientată spre binele vremelnic. „Să nu profanezi!” este o lege valabilă şi astăzi pe care vom încerca să o învăţăm zi de zi.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: