Graniţele noastre

(18 februarie, dimineaţa – Leviticul 23-24 )

Încă de la turnul Babel oamenii s-au împărţit în grupuri. Atunci împărţirea s-a făcut în funcţie de limba vorbită şi poate că aceasta este prima graniţă pe care am reuşit să o trasăm între noi, copii ai aceluiaşi Tată. Cu timpul graniţele au devenit tot mai bine creionate; distanţele geografice mari, nevoia fiecărui grup de securitate, conducătorii avizi de putere şi dornici de a conduce imperii distincte, cultura şi obiceiurile diferite, culoarea pielii sau forma ochilor şi multe alte lucruri ne-au despărţit şi ne-au determinat să ne baricadăm în propriile triburi, cetăţi, impărăţii şi imperii, oraşe şi ţări.

De la această separare şi până la învrăjbirea reciprocă nu a mai fost decât un pas pe care dorinţa unora de expansiune şi abilităţile altora de conducere l-au făcut foarte uşor. Au început bătăliile pentru teritorii şi asimilare, bătălii care continuă şi astăzi; a luat fiinţă naţionalismul extrem, xenofobia, rasismul şi o grămadă de alte sentimente murdare care ne-au determinat, de-a lungul istoriei să ne urâm reciproc şi să renegăm tot ce nu grăieşte limba noastră sau nu a trăit sub acelaşi „acoperiş” cu noi.

Cum să te raportezi la străinul care îţi este vecin, care mânancă ceva ce tu nu concepi, care se îmbracă, vorbeşte şi se poartă altfel? Să construim legi speciale pentru el, legi prin care să îi îngrădim libertatea, să îl dovedească diferit de noi dar care să constituie pentru noi un scut, o modalitate de apărare de tot ce este închipuit rău? Cele mai multe grupuri naţionale aşa au făcut dar priviţi la poporul sfânt. ” Să aveţi aceeaşi lege pentru străin ca şi pentru băştinaş; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru!” La judecată, străinul va avea aceleaşi şanse ca şi băştinaşul, în comerţ şi orice formă de viaţă publică el va fi pe aceeaşi treaptă cu evreul, în viaţa privată va avea aceleaşi drepturi ca cei aleşi de Dumnezeu.

Şi în cadrul creştinismului ne-am împărţit în tabere şi am lăsat ca propriile dogme să ne fie graniţe dure. Cei de-o dogmă cu noi primesc adesea tratament preferenţial, avantaje în cadrul comunităţii noastre iar cei diferiţi sunt imediat priviţi ciudat, toleraţi dar niciodată acceptaţi până nu îi „evanghelizăm” pentru a îmbrăţişa dogma noastră. Cred că există motive serioase pentru păstrarea graniţelor precum există motive serioase pentru ca o grupare creştină să îşi păstreze specificul, dar totodată cred că încălcăm voia lui Dumnezeu atunci când iubim mai mult graniţele şi diferenţele decât pe străinul de lângă noi. El, Stăpânul tuturor a pus în fiecare, străin sau băştinaş, apropiat sau îndepărtat, chipul Său iar noi oamenii trebuie să învăţăm să respectăm asta.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

Un răspuns

  1. Aţi atins excelent problema la care subscriu 100%.
    Unele religii sunt închise şi chiar victime a propriilor dogme. Unele religii „au umblat” şi la Cele 10 porunci, adică au adus „îmbunătăţiri” Bibliei. Ce părere aveţi,bazată se Sfânta Scriptură, despre spovedanie, rozaliul şi moaşte.
    Ieri am ascultat „Blândeţea” de 32 de minute şi într-un fel
    sunt „obligat” la LAUDATIO .
    Poate aţi avut predică despre spovedanie, rozaliul şi moaşte. Vă rog trimiteţi-mi o copie prin mail.
    Zile binecuvântate vă doresc
    Iosif

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: