Smerenia, însemnul regal

(19 februarie, seara – Marcu 1:23-45 )

Epoca modernă şi postmodernă a adus cu sine o redescoperire şi reafirmare a importanţei fiinţei umane. Cumva oamenii de ştiinţă, filosofii şi cercetătorii au descoperit că omul este important, că el trebuie aşezat în centrul universului şi că toate lucrurile se învârt sau ar trebui să se învârtă în jurul său. Fie că este vorba de amprenta Dumnezeirii pe care omul o poartă în chipul său de lut sau de superioritatea câştigată prin luptă şi extinderea stăpânirii asupra a tot ce există, am ajuns să considerăm că suntem coroana creaţiunii sau veriga cea mai tare a evoluţiei şi asta ne-a hrănit profund orgoliul.

De aici şi până la carţi care să ne înveţe cum să fim cei mai buni şi care să ne aducă argumente că merităm totul, până la emisiuni televizate în care omul este preaslăvit şi predici care ne arată care sunt paşii prin care obţinem ceea ce am fost creaţi să deţinem nu a mai fost decât puţin. Astăzi suntem inundaţi de sfaturi despre cum să îţi creionezi o imagine cât mai puternică şi mai luminoasă, cu motive pentru care suntem aşa de minunaţi şi pentru care noi deţinem pământul în stăpânire. Am ajuns astfel să fim doar imagine strălucitoare şi studiată şi să alergăm nebuneşte după orice lucru care ar putea să ne întregească chipul strălucitor şi să motiveze pe ceilalţi să ne privească cu o şi mai mare admiraţie. Totul, de la familie şi afaceri, prieteni şi loc de muncă, religie şi principii este pus în slujba imaginii noastre, o imagine care de prea multe ori nu este urmată de consistenţă reală ci de putrezire şi gol interior.

Urmăriţi însă modul în care Marcu descrie cum acţiona Domnul Isus. Am putea crede că, din moment ce El era Mesia, ar trebui să folosească orice mijloc şi să nu scăpe nici o ocazie în care să poată demonstra că El este Trimisul mult aşteptat. S-a făcut o minune? Imediat trebuie afirmat clar şi răspicat că Mesia a făcut-o! Să îl aplaudăm la scenă deschisă şi să îi mulţumim lui Dumnezeu că lucrează prin El. A fost eliberat vreun îndrăcit? Să punem repede bazele unei organizaţii sau a unei partide religioase ca să ştie lumea întreagă modul în care Dumnezeu lucrează prin Învăţătorul nostru! A fost vindecat cineva de vreo boală incurabilă? Vom merge prin toată Iudea propovăduind vindecarea de boli incurabile prin Isus din Nazaret! Vom scrie pergamente cu mărturii ale beneficiarilor minunilor, îndrăciţilor eliberaţi şi bolnavilor vindecaţi.

Dar Isus refuză cu putere astfel de abordări. Nu lasă demonii să vorbească despre El deşi mărturia lor ar fi fost zguduitoare, refuză să ia parte la întâlnirile de vindecare programate (vs. 37-38) şi porunceşte beneficiarilor milei sale să păstreze tăcerea. Era modul Lui de a ne spune şi astăzi că acceptarea faptului că El este Mesia nu vine prin miraculosul care surprinde ci prin conştientizare din partea Duhului şi prin alegere zilnică.

Putea să folosească aşa de multe argumente care să îi creioneze o imagine puternică de Mesia, putea să pună în faţă minunile şi semnele şi toate elementele supranaturale ale lucrării Sale. A ales însă să fie smerit şi să ne înveţe că aceasta este singura atitudine pe care omul trebuie să o aibă în universul Măreţului Creator.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

Anunțuri

Un răspuns

  1. O how true it is my friend, this line of thinking flies in the face of almost everything we see and hear today. Let me tell you that I am so encouraged to see people like you from my generation see things correctly in the light of scripture. Your daily devotional is such a blessing for me and I enjoy seeing it straight in my email account. Keep it up and God bless you!
    David Salar

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: