Cine ne preţuieste?

(21 februarie, seara – Marcu 3:1-19)

Istoria a dovedit că noi oamenii ne preţuim puţin între noi. Războaiele care s-au instalat repede pe pământul creat, ura care şi-a făcut perfid culcuş în sufletele multora încă de la început, interesele meschine, unele ascunse, altele purtate la vedere, toate acestea şi multe altele au transformat locuinţa noastră vremelnică într-o piaţă în care oamenii se vând unii pe ceilalţi la preţuri derizorii.

Am avut şi avem încă mulţi conducători de state, regi, principi, preşedinţi, generali şi oameni sus puşi care nu reuşesc să vadă în omul simplu decât carne de tun, mijloace ieftine spre împlinirea scopurilor lor „măreţe”, purtătorii poverilor personale dar mai ales ale domnilor aflaţi în funcţii. Aşa este în viaţa la un anumit nivel, aşa este şi la celălalt. Purtaţi de vântul interesului ce se schimbă repede şi bate cu putere, astăzi suntem prieteni apropiaţi ai cuiva iar mâine uitaţi în gerul amiciţiei stinse; am preţuit puţin, doar până când interesul s-a împlinit, avantajele s-au sfârşit.

Oamenii preţuiesc puţin în ochii altor oameni! Aşa este acum, aşa era şi atunci. M-a sfâşiat scena din Marcu 3:1-6. Era acolo un om cu mâna uscată, un purtător al chipului lui Dumnezeu şi acest lucru îl făcea egalul celorlalţi.  Stătea în mijlocul mulţimii ce îl înconjura şi aude din gura Mântuitorului nu cuvintele vindecări ci o întrebare adresată mulţimii: „Este îngăduit în ziua Sabatului să faci bine sau să faci rău? Să scapi viaţa cuiva sau să o pierzi?” Şi a urmat tăcerea; sabatul sau vindecarea? Grea alegere şi nimeni nu a rostit nici un cuvânt; nu le păsa de mâna uscată a nenorocitului, nici de veniturile probabil mici ale familei lui, nici de durerea zilnică sau de oprobiul din piaţa de unde se alegeau muncitorii. Era mâna lui uscată, era problema lui; ei trebuiau să respecte sabatul. În acest caz tăcerea nu a însemnat confunzie, necunoaştere ci un răspuns foarte clar: noi alegem sabatul, nenorocitul poate să rămâna aşa, mai preţioase sunt dogmele decât el.

Dar chiar dacă ceilalţi au tăcut, Cristos Domnul vorbeşte şi El preţuieşte viaţa acelui nenorocit, îl vindecă asumându-şi inevitabil sfatul murdar de afară prin care fariseii şi irodianii au hotărât să Îl piardă. El preţuieşte oamenii! O dovedeşte crucea, o dovedesc promisiunile şi răscumpărarea, ajutorul în vreme de nevoi şi prezenţa-I binecuvântată de care nu suntem lipsiţi. Preţuim mult în ochii Tatălui: nu treizeci de arginţi, un blid de linte, o palmă de pământ sau un scaun mai înalt ci atât de mult încât şi-a trimis Fiul să moară pentru a ne răscumpăra pentru Sine!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: