O judecata cumpătată

(22 februarie, seara – Marcu 3:20-35 )

Unul dintre cele mai mari cadouri pe care Dumnezeu le-a făcut fiinţei umane este raţiunea. De mici vedem lumea şi tot ceea ce ne înconjoară prin ochii noştri de lapte şi ne gândim la ceea ce am văzut, clasăm lucrurile în categorii mari sau mici, le includem în dosare şi să le arhivăm în mintea noastră astfel încât la nevoie să  le putem găsi uşor. Ne formăm experienţa şi devenim oameni ai opiniilor. Învăţăm ce este bine şi ce este rău, purtăm la noi unităţi de măsură şi, pentru că nu vrem să fim purtaţi de orice vânt sau parere, măsurăm şi judecăm totul.

Uneori insa, în judecăţile noastre greşim şi o facem foarte tare. Aşa făceau şi evreii din vremea Domnului Isus. L-au întâlnit pe El, învăţătorul din Nazaret şi numeroase semne îi puteau determina să vadă în El pe Mesia mult aşteptat dar privirea împăienjenită i-a dus la o judecată strâmba . Au crezut că face semne cu ajutorul lui Satan, că este un exponent al răului şi au decis să nu îl primească; altă logică nu mai încăpea, altfel nu puteau fi privite lucrurile. Au analizat şi au pus imediat eticheta fără să vrea să ştie că modul în care au privit lucrurile are prea multe carenţe pentru a fi luat în serios.

Aceasta este şi atitudinea noastră adeseori. Întâlnim, de-a lungul cărării, lucruri care contravin puternic învăţăturii primite, experienţelor trăite, părerilor deja formate sau dogmelor cu care ne-am baricadat. Analizam fugitiv şi punem eticheta cuvenită. Nu mai vrem să luăm în calcul alte posibilităţi, alte explicaţii şi alte raţiuni; simplu fapt că noi am accepta greu acel lucru ne face să îl judecăm din start şi să spunem celorlalţi cât de greşit este. Ne este mai comod aşa; în plus la umbra vechilor noastre concepţii suntem apăraţi bine de intemperiile schimbării, chiar dacă aceasta este în bine.

Judecăm şi este bine să o facem; Dumnezeu ne-a dat raţiune şi se aşteaptă să o folosim dar este bine, ca de-a lungul pribegiei noastre să rămânem temperaţi şi să ne conştientizăm bine propriile limitări. Nouă nu  ne este dată o balanţă a judecării la fel de dreaptă ca cea a lui Dumnezeu, analiza noastră nu este exhaustivă, atotcuprinzătoare ci adesea lasă pe dinafară, nebăgate în seamă, aspecte importante şi definitorii pentru ceea ce este judecat. Nu am vrea ca la final să vedem că am etichetat greşit ceea ce venea de la Dumnezeu!

Te rog, Stăpânul meu preabun:  prin Duhul să mă-nţelepţeşti
Să nu zidesc ce Tu dărâmi,  să nu dărâm ce Tu zideşti.
În orice timp şi-n orice loc,  Lumina-mi fie căpătâi –
Să nu rămân când Tu Te duci, să nu mă duc când Tu rămâi.

Prin lumea veacului de-acum,  cu adevărul să mă-ncingi:
Să nu resping ce Tu primeşti, să nu primesc ce Tu respingi.

Din partea harului ceresc s-aleg şi eu cum Tu alegi:
Să nu culeg ce Tu arunci, să nu arunc ce Tu culegi.

Să-mi dai iubire-n adevar, să Te cunosc mai mult cum eşti;
Să nu iubesc ce Tu urăşti,  să nu urăsc ce Tu iubeşti.

Să-mi potriveşti viaţa mea cu voia Ta în totul, tot!
Ca a greşi-n lucrarea Ta nicicând, nicicând să nu mai pot.

(Nicolae Moldoveanu)

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: