Măreţia lui Moise – 2

(24 februarie, dimineata – Numeri 12-14 )

Marii învăţaţi ai lumii au spus că motorul dezvoltării societăţii umane a stat şi va rămîne în capacitatea oamenilor de a se pizmui unii pe alţii, de a se întrece cu privire la diverse aspecte, fiecare încercând să îi dovedească celuilalt că este mai bun, mai capabil, gata să îl depăşească. Spun ei că lupta de supravieţuire pe care o remarcăm în natură are la bază zdrobirea celui slab în numele celui tare, că veriga cea mai puternică a lanţului trofic este singura care face istorie şi ca aşa este bine şi normal să se întâmple şi între oameni. Au dat frâu liber oamenilor de a se împărţi în două categorii: învingători şi învinşi fiecare căutând să distrugă cât mai mult în calea lui pentru a ajunge la loc de frunte în prima categorie.

Tot realitatea ne mai învaţă şi că oamenii cu adevărat mari ai istoriei nu au fost niciodată apreciaţi la justa lor valoare tocmai pentru că făceau notă discordantă cu ceilalţi consideraţi normali. Simţindu-se afectaţi oamenii normali au dezvoltat un simţ acut de pângărire, murdărire şi batjocorire a celor deosebiţi reducându-le astfel statutul. Nu conta că ce făceau primii era  unic, cu adevărat important; conta doar ca cei din a doua categorie, normalii, să nu se simtă lezaţi şi astfel societatea şi-a construit un mecanism de respingere şi de apărare faţă de elementele cu adevărat remarcabile.

Ambele teorii le regăsim în comportamentul lui Aaron şi al Mariei. Nu ştim de cât timp nutreau pizma pentru Moise, de cât timp şi-ar fi dorit ca ei să aibă parte de respectul de care Moise se bucura în tabără, de beneficiile exterioare de care li se părea că Moise are parte. Au stat, au analizat superficial şi cum s-a ivit ocazia să-l coboare pe Moise de pe piedestal au acţionat. Excentricul Moise îşi permisese o soţie de culoare şi această mică alegere a avut darul să acopere, în ochii Mariei şi a lui Aaron, toate faptele şi bravurile pe care Moise le făcuse; nu contau minunile din Egipt, nici tablele legii, organizarea taberei iar judecăţile pline de înţelepciune fuseseră uitate. Moise a îndrăznit să facă ceea ce ei nu ar fi făcut niciodată şi ca atare  ei erau calificaţi să ia locul acestui ingrat.

Mă gândesc la Moise, cel plecat înaintea lui Dumnezeu alături de cei din familia lui, de Aaron şi Maria. Dacă Dumnezeu ar fi păstrat tăcerea Moise nu ar fi ştiut niciodată poate gândurile pizmaşe pe care cei doi le nutreau şi dorinţa lor de a-l reduce la un om greşit numai pentru că a îndrăznit să-şi ia o soţie aşa cum i-a plăcut. Dacă am fi fost în locul lui poate că am fi surâs ascuns şi ochii ne-ar fi strălucit de bucurie atunci când am fi auzit sentinţa lui Dumnezeu. Nimeni nu ar mai fi îndrăznit în tabără să vorbească împotriva noastră; acum era momentul pentru o lecţie memorabilă şi nu conta cine a intrat de bună voie la mijloc.

Dar Moise mai avea o caracteristică rară printre marii conducători: era un om blând. Blândeţea lui i-a asigurat doar o vizită de 7 zile în tabăra leproşilor Mariei iar lui Aaron lipsa repercursiunilor şi o inimă bucuroasă că totul s-a sfârşit cu bine.

Pizmuim şi rar vedem şi recunoaştem pe cineva mai presus decât pe noi înşine. Astfel, în umbra cortului nostru suntem adesea în tabăra lui Aaron şi a Mariei gata să ne agăţăm de orice numai să reuşim să coborâm prestigiul unui om. Drumul spre tabăra blânzilor este anevoios dar trebuie făcut, trece prin văile smereniei şi atrage durerile recunoaşterii nimicniciei în faţa lui Dumnezeu dar este singurul drum care ne va asigura o vedere clară a realităţii.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: