Zeciuiala

(28 februarie, dimineata – Numeri 17-19 )

Are nevoie Dumnezeu de zeciuiala noastră? Îl poate îmbogăţi pe Dumnezeu cele câteva hârtii pe care le dăm lunar din portofelul nostru? Care este rolul şi motivaţia zeciuielii? Poate să fie ea înlocuită de impozitele pe care le dăm statului sau trebuie ca pe deasupra să adaugăm ceva? Este zeciuiala sinonimă cu dărnicia sau sunt două acţiuni separate pe care omul lui Dumnezeu le face? Acestea şi multe altele sunt întrebări legitime legate de zeciuială, întrebări la care nu am intenţia să răspund neapărat. Sunt însă câteva aspecte ale zeciuielii care se desprind uşor din învăţătura pe care evreii o primeau în pustiu, aspecte care nu se lasă ocolite:

– zeciuiala era o regulă divină în Israel. Nu conta cine eşti şi nici măcar cât de mari sau mici erau veniturile tale, dacă erai preot sau om simplu, conducător de trib sau agricultor dator. Fiecare îşi aducea zeciuiala din ceea ce putea să producă şi evreii au devenit de-a lungul timpului atât de scrupuloşi cu această practică încât aveau să dea zeciuială din in, chimen, mărar – semn al seriozităţii cu care tratau acest subiect.

– zeciuiala era adusă la Cortul Întâlnirii (Templu). Cu siguranţă că aveau săraci printre ei, oameni care aveau nevoie urgentă de ajutor şi pentru care acea zeciuială ar fi însemnat mult dar regula era regulă iar evreii au învăţat, prin bucurii şi mai ales prin necazuri să respecte regulile.

– zeciuiala era destinată în principal preoţilor, necesară supravieţuirii acestora. Ei erau cei care stăteau în permanenţă între norod şi Dumnezeu, cei care îndeplineau ritualurile, asigurau buna funcţionare a locaşului sfânt şi ei nu trebuiau uitaţi. Nu munceau decât pentru locul sfânt şi pentru norod şi cineva trebuia să se îngrijească şi de lucrurile absolut necesare supravieţuirii. Lipsa zeciuielii destinată preoţilor a dus, de-a lungul istoriei, la acte de corupţie inimaginabile, degradarea locaşurilor lui Dumnezeu şi, adesea, la o slujbă făcută cu lacrimi şi multă oboseală, alături de alte slujbe aducătoare de profit.

– zeciuiala vorbea lună de lună şi an de an evreilor că ei nu deţin pământul pe care stau, că nu sunt sursa primordială a ceea ce au reuşit să adune, că nu sunt stăpâni de drept peste nimic ci doar ispravnici. Atunci când, în cortul sau casa lor, evreii puneau deoparte ceea ce trebuia dus drept zeciuială ei ştiau că în felul acesta recunosc stăpânirea lui Dumnezeu peste ei şi peste tot ce au.

Cum privim astăzi zeciuiala, la distanţă de atâtea secole de statornicirea ei printre oameni? Cât de mult a afectat  gândirea seculară ce a încercat să taie rădăcinile a tot ce este sfânt practica zeciuielii?

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

5 Răspunsuri

  1. (ramanand in gradina penticostala romana) din cate stiu eu, zeciuiala nu a fost prezenta de la inceput. Ci, doar dupa un timp a aparut in randul credinciosilor aceasta practica.
    Propun insa o alta perspectiva asupra zeciuielii…
    10% din ce? din banii de la salar sau profit, din fructele sau legumele obtinute din munca campului, dintre animalele din grajd, din „ciubucul” de la munca, din ce anume se calculeaza acest 10%? facem pe luna un total estimativ al beneficiilor, si apoi 10% dam Domnului? Zeciuiala este chiar 10% din venituri, sau e doar doar o expresia a faptului ca trebuie dat ceva, catva, cat de cat? Pot da 100% viata mea Domnului, dar deloc din cele materiale? Zeciuiala se da lunar, periodic? Interesant, nu?

  2. prin zeciuiala aratam ca suntem credinciosi lui DUMNEZEU si este o datorie pe care trebuie sa o dam pt. ca sa fie hrana in casa DOMNULUI.[ramanand si eu in gradina penticostala]Fiecare dintre noi trebuie sa socotim tot venitul care ne intra in casa[salar,ciubuc etc.]si sa aducem la casa DOMNULUI

  3. La ce servea zeciuiala ìn Vechiul Testament?In primul rànd pt. sustinerea Levitilor si Sacerdotilor care nu aveau mostenire terestrà si se dedicau completamente serviciului religios Dar nu era cerutà doar o zeciuialà.mai era cerutà o altà zeciuialà pt. celebrarea sacrificiului ìn santuar,iar alta din 3 ìn 3 ani pt. stràini orfani si vàduve,Deutoronom 14:22-27calculànd vedem cà rezultà mai mult de 10%ìn plus mai era si ofertele si costul animalului sacrificat.In fine zeciuiala in vechiul testament impusà de lege este ca si acum taxele statului cà doar servim statului si din salariu ì-mi ia mai mult de 10% ì-mi ia aproape 30%.
    Hai sà nu constrium ceea ce Isus a dàràmat adicà legea ..Zeciuiala face parte din lege, ca si lapidarea cu pietre circumcizia etc.Noi acum tràim prin Har nu suntem sub lege .Romani 6:14,Efeseni2:8-9 Trebuie sà deschidem zàgazurile inimi si sà dàm mai mult decàt 10%(adicà zeciuiala) acolo se vede dàrnicia noastrà si credinza noastrà.Hai sà citim bine Biblia si sà nu punem ìn subconstientul persoanelor care nu o citesc si doar ascultà predica de duminicà ìn bisericà si pt . cà asa a zis pàstorul asa trebuie sà fie,si zic ìn mintea lor ” Dau 10% din salariu si sunt bine am un loc ìn Paradis”.Hai sà nu càràm din Vechiul Testament ceea ce ne convine adicà ZECIUIALA punga (bani) si cu restu cum ràmàne din toatà legea?

  4. Nu, sa nu caram legea Vechi Testamentala in noul legamant dar zic eu: sa ne platim rezonabil preotii si pastorii, oamenii care lucreaza in biserici multe ore pe saptamana si apoi se duc la lucru ca noi, cei care in timpul saptamanii ne vedem de treaba, afaceri si lucru, sa avem un program decent. Sa platim dirijorii, diaconii si prezbiterii pt ca nimeni nu ar trebui sa sufere doar pentru ca are in inima pasiunea pentru lucrarea lui Cristos. Apoi zic sa ingrijim de biserica noastra, de cladire si cele necesare, sa avem intotdeauna legat de biserica un serviciu social (sa nu uitam bolnavii si vaduvele), sa sprijinim misionarii si sa investim in evanghelizare. Daca astea, plus altele asemanatoare, se fac, tu sa nu dai zeciuiala.

  5. […] ramas la concluzia ca partea mea e doar cotizatia la biserica [zeciuiala] nu si scanarea drumului fiecarui banut dat. Prin urmare as spune ca las politicienii sa-si faca […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: