Iată cuvintele

(7 martie, dimineaţa – Deuteronom 1-3)

Consideraţii generale Deuteronom

Această carte, pe nedrept uitată şi marginalizată în epoca noastră, are un loc aparte în economia Vechiului Testament dar şi în gândirea şi scrierile bisericii din primele secole. În plin proces de ispitire, după 40 de zile de post şi veghe, Domnul Isus răspunde ispititorului său folosindu-se de sabia Cuvântului etern iar ascuţişul sabiei este chiar cartea Deuteronomului din care Domnul preia citate in formularea răspunsului Său.

Deuteronomul este o carte fascinantă! Deşi titlul tradus din greacă ar fi „a doua lege”, cartea nu este o repetare anostă a regulilor stricte întâlnite în celelalte patru cărţi ale Pentateuhului ci mai curând o reafirmare a acestora, o subliniere puternică a detaliilor contractului cu Dumnezeu. Prefer numelui grecesc de Deuteronom pe cel evreiesc ce se traduce prin „iată cuvintele”, titlu care dă şi mai tare la o parte perdeaua plictiselii de pe studiul ultimei cărţi scrise de cărturarul  Moise.  Cartea cuprinde trei discursuri extinse ale conducătorului, de acum deja îmbătrânit de zile şi două imnuri evreieşti extraordinar de frumoase (cap. 32 şi 33) . Cu speranţa vederii Canaanului promis adânc îngopată în el, speranţă pe care o propovăduise an la rând şi la care visase în fiecare noapte din pustiul neospitalier,  Moise se apropie de popor şi îi spune ultimele sfaturi, îi scrie pentru eternitate ultimele gânduri. Deuteronomul este cântecul de lebădă al unuia dintre cei mai iluştri oameni pe care istoria i-a cunoscut, este consemnarea cuvintelor celui care a reuşit, prin multiple încercări, să transforme un popor de sclavi într-unul cu adevărat liber.

Deuteronomul este o carte a istoriei, a completării faptelor măreţe prin  care Dumnezeu a întărit alegerea Sa în dreptul lui Israel şi şi-a dovedit credincioşia prin respectarea promisiunilor făcute. Pentru evrei şi nu numai, aceasta cartea este ca o piatră de aducere aminte, o piedică în calea prafului uitării, o moştenire de mare preţ pentru generaţiile ce urmau. Deuteronomul este şi o carte de învăţătură: în faţa Iordanului, gata să păşească în ţara promisă, erau generaţiile crescute în pustie, groparii unei naţiuni răzvrătite ajunşi acolo singuri, fără părinţi. Pentru ei, trecerea de la cort la cetate întărită, de la viaţa de nomad la cea de popor stabil putea să fie una periculoasă şi de aceea Deuteronomul este  carte de învăţătură dar şi martor al unei vremi pe care nu trebuie niciodată să o uite: vremea pustiei. Deuteronomul este şi o carte testament pentru că are cuprinsă între  coperţile ei viaţa şi moartea ca alegeri bine definite şi extrem de personale. Cunoşteau felul în care Dumnezeu acţionase, ştiau şi motivele cimitirelor din pustia pribegiei şi vedeau bine împlinirea promisiunilor în ţara în care păşeau nu ca victorioşi ci ca protejaţi ai Marelui Stăpân. Cu toate acestea în minte, Deuteronomul le amintea permanent că aveau în faţă viaţa şi moartea, binele şi răul şi fiecare putea moşteni doar ce alegea personal.

Aproape pe fiecare filă a acestei cărţi se pot citi îndemnurile celui care a văzut slava lui Dumnezeu, a stat la sfat cu Cel Preaînalt şi a făurit tablele pe care degetul Preasfântului a săpat adânc legile eterne. Deuteronomul încheie cu cele mai frumoase note simfonia cărţilor lui Moise, cărţi ce şi astăzi ne uimesc prin acurateţe, stil literar dar mai ales învăţătură. Iar ultimele cuvinte ale lui Moise, aşa de prezente în ultima-i carte pot să fie: „Ascultă… învaţă… păzeşte şi împlineşte!”

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: