Eu si aproapele meu

(14 martie, dimineata – Deuteronom 22-24)

Legea talionului: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, încrâncenările armate şi decimarea popoarelor idolatre din jur precum şi numeroasele istorisiri violente ale Vechiului Testament, îi împinge pe mulţi să creadă că Dumnezeul acestui Vechi Legământ este Unul violent, cu înclinaţii de dictator feroce. Pentru ei imaginea acestui Dumnezeu nu poate să fie sub nici o formă conciliată cu imaginea pe care Noul Testament încearcă să ne-o creioneze.

Istoriile sângeroase ale Vechiului Testament nu pot fi şterse şi nici măcar reinterpretate astfel încât violenţa să pălească şi omorurile cumplite să fie uitate. Ele sunt un tribut adus lumii reale în care omul de rând era simplă „carne de tun” în mâna intereselor, adesea meschine, ale împăraţilor, o lume de care nu reuşim să ne despărţim nici după mii de ani de aşa zis progres. Acele istorii, necosmetizate şi pline de un realism debordant, dovedesc încă o dată Sfânta Scriptură drept  cartea de căpătâi, vrednică de încredere.

Dar oare ce fel de oameni puteau să construiască astfel de împrejurări vitrege, războaiele fără număr şi situaţiile de o încrâncenare rară? Ne putem imagina un israelit tocmai întors dintr-o campanie militară dispus să ajute animalul aproapelui său căzut sub povară? Ne putem imagina o femeie din poporul ales, cu mâinile aspre de muncă, obişnuită să ducă greul familiei şi îngrijorată de nevoile zilnice, returnând valorile găsite pe drum, când nu era decât ea şi Dumnezeu? Putem găsi oare în mijlocul naţiunii, de acum libere şi cu picioarele pe drumul prosperităţii,  dar care mai are încă adânc brăzdate în suflet starea de rob şi lipsa, oameni care să împartă din bunurile lor şi celor lipsiţi, care să se raporteze cu bunătate şi căldură la cei care le bat la uşă? Nu, nu putem spera la aşa ceva, istoria prea crudă a umanităţii nu ne dă voie.

Într-un anume sens istoria noastră, a românilor, se aseamănă cu istoria lor. Am trăit decenii bune învăţând ce înseamnă capul plecat şi „cărămizi” făcute fără „paie”. Am fost robi şi dictatorul era tot mai aprig. Dar eliberarea a venit şi ne-am primit înapoi ţara. Sufletele nu ni se vindecară total când am aflat ce uşor poţi să ai acces la lucruri pe care altădată nici cele mai cutezătoare vise nu le puteau născoci.  Am învăţat să gustăm din plin din „a avea” şi am uitat repede „sa fim”.  Lupta de supravieţuire cruntă pe care o duceam înainte a lăsat loc unei alte lupte, mai acută şi mai pervertită, cea de înavuţire. Pentru a fi câştigători aici am învăţat să nu ne mai uităm nici în dreapta, nici în stânga şi să nu luăm în calcul pe cine zdrobeşte talpa noastră.

Israeliţii puteau cădea şi ei într-o astfel de capcană. Puteau deveni egoişti, corupţi şi de un materialism dezumanizant. Dar acolo era Dumnezeu, Cel care era interesat de soarta animalului căzut sub povară, a străinului lipsit de speranţă şi a semenului care se chinuie lângă noi. Evreii primeau, printre sutele de legi, şi legea dragostei ce se îndreaptă spre aproapele indiferent de coloratura acestuia, a dragostei ce oferea fără să ceară în schimb, căreia îi păsa fără vreun interes şi care se jertfea fără nici un calcul.

România creştină are şi ea nevoie să înveţe rapid una din aceste legi aşa de bine conturate în Noul Testament, deja învechit în sufletul naţiunii. Dimineaţa va veni atunci când vom reuşi să ne desprindem din lanţurile răutăţii şi să ne răpim egoismului descoperindu-i şi considerându-i pe cei din jurul nostru.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

2 Răspunsuri

  1. Cred ca ar fi interesanta si o alta perspectiva asupra aproapelui nostru! De cele mai multe ori, (asemeni acelui invatator al Legii caruia Domnul Isus ii spune pilda samariteanului milostiv) noi avem tendinta de a privi aproapele ca pe acea persoana care are nevoie de noi, (si)… care e mai saraca sau mai in lipsuri decat noi. Si in acest sens, „aproapele nostru” devin saracii de linga noi; iar ajutarea lor si sprijinirea lipsurilor acestora (in detrimentrul implicarii de durata si cu prioritate net superioara…) devine exact cum spui in postul urmator, „cea mai ieftina scuza a crestinului”,
    Ei, dar de ce nu am putea privi ca si „aproape” al nostru, pe cel de linga noi, dar care e mai sanatos, mai instarit, mai cu vaza, mai cu succes? In dreptul acestei categorii, ce nume am putea pune? „Apropiati” de grad doi?! Apropiati mai indepartati, care nu au chiar asa nevoie de noi…
    Da’ Doamne, sa avem acea inima in care sa incapa’ toti!

  2. Nu e simplu de inteles vechiul testament ,in care atrocitatile se amesteca cu altruismul (tzedakah) . Avem insa mult de invatat , noi cei care ne numim crestini, de la acea Lege .Hristos face referire des la ea .
    -Suntem responsabili pentru aproapele nostru.
    -Chiar in apropierea anului sabatic,daca cineva iti cere bani , nu-ti inchide mana.
    -Cand strangi recolta lasa ceva nestrans pentru cei saraci, si multe altele pe care evreii le tineau, de frica si cu greutate , dar le indeplineau….
    Noua Hristos ne spune sa le facem cu bucurie..
    In ciuda istoriei zbuciumate a evreilor ei au ramas uniti si puternici , chiar datorita acestor principii date de Dumnezeu.
    Anul sabatic , cand erau „uitate deci iertate” datoriile, avea rostul de a egaliza sau a micsora diferentele in poporul ales.Priviti un pic in adunari , veti vedea foarte bogati langa foarte saraci.Ne-am obisnuit deja cu asta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: