Noi, cei prea obositi

(15 martie, seara – Marcu 14:27-53)

Noaptea se lăsa uşor peste Ierusalimul vremii. Mulţimile venite la praznic încercau să se liniştească în jurul focurilor de tabără. Undeva departe, la umbra falnicului Templu, Iuda cântărea cei 30 de arginţi şi ochii îi sclipeau de bucurie. Dacă era mult sau puţin nu ştia dar spera ca măcar cu atât să se aleagă după trei ani şi jumătate de însoţire a Celui care refuza cu putere să se încadreze în tiparul lui de mesia.

Ceilalţi ucenici au sfârşit tulburătoarea cină, au cântat cântările de laudă şi au ieşit în muntele Măslinilor alături de Învăţătorul lor. Erau obosiţi şi îl urmau ascultându-L tăcuţi. Doar Petru mai găsea resurse suficiente să vorbească dar era din nou un infatuat care se punea pe sine mai presus de ceilalţi. Hm, impulsivul Petru!

Iar Domnul le vorbea încurcat, cum obişnuia în ultima vreme. De ce ar mai pune întrebări pentru că oricum discursul Lui îi pierduse de mult?! Le vorbise de moartea Lui şi acum le spunea că va veni momentul, chiar în noaptea aceea, în care toţi vor fi scandalizaţi de El. Ce era aşa de diferit la noaptea aceea nu pricepeau prea bine dar El anunţa ca va fi noaptea trădării şi lepădării generalizate. Petru e singurul care mai găseşte resurse să se împotrivească şi spune cuvinte mari, face promisiuni greu de îndeplinit. Ceilalţi tac, prea obosiţi de a mai reacţiona, iar rugămintea Domnului de a veghea împreună cu El i-a prins cu ochii deja împăienjeniţi.

Punctul crucial din istoria omenirii se scria cu ei dar, tragedie, lor le era prea somn. Erau obosiţi după zbuciumul din ultimele zile, obosiţi de prea multă informaţie pe care nu apucară să o digere, să o înţeleagă, obosiţi … s-au aşezat pe pământ cu mâna sub cap şi L-au lăsat să se îndepărteze pentru rugă. Poate că şi-au spus că şi mâine este o zi, că şi mâine pot veghea, poate nu este nimic aşa de grav. Îl vedeau agitat, poate mai agitat decât oricând dar au tăcut şi şi-au văzut de somnul lor.

Oboseala pare să fie şi laitmotivul zilelor noastre. Informaţia ne bombardeaza cu repeziciune şi nu apucăm să înţelegem prea bine ce s-a întâmplat că detaliile problemei au şi fost schimbate. Lupta fină de supravieţuire ne-a vândut deja „faraonilor” moderni şi aceştia au devenit experţi în smulgerea vigorii pentru un pumn de bancnote murdare. Ne-am închis inimile în turnuri de oţel şi îi privim pe ceilalţi prin crăpătura îngustă a unei inimi egoiste şi ochii ne obosesc înainte de a înţelege detaliile despre ei. Îi judecăm, etichetăm şi aruncăm în tomberoanele existenţei nedemne de noi, iar acest sport, alături de neîncrederea cronică, ne oboseşte cumplit.

Alergăm besmetic spre împlinirea ce a devenit o fată morgana ce se arată ademenitoare după fiecare colţ din viaţă obligându-ne să o urmăm. Am obosit tot fugind după ea, nu am prins-o niciodata dar nici nu am încetat să sperăm în ziua în care fericirea ni se va arunca în braţe. În goana aceasta besmetică am uitat să mai intrăm în odihna Lui, se ne mai liniştim ochii în Cuvântul Speranţei şi să ne mai adăpăm sufletul în adevărata comuniune.

Suntem obosiţi deşi istoria se scrie şi cu noi. Nu mai avem ochi pentru comorile de lângă noi şi nici putere pentru a ne lăsa cuprinşi de starea de veghe. Nu mai simţim pericolul ce se cască sub fiecare pas spre lume şi am renunţat de mult să mai luăm în calcul importanţa spirituală a fiecărei zile.

Am obosit! Să ne oprim dar, să închidem telefoanele şi calculatoarele, să  ne lăsăm problemele la uşa locului de muncă, să ne apropiem familia şi să deschidem Cartea…

Nu plânge, citeşte-nainte!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

2 Răspunsuri

  1. 2 Corinteni 4:16: “De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru din lăuntru se înnoieşte din zi în zi”.
    Doamne ajuta!

    http://ciresarii.ro/new/show_aprozar.php?id=1073

  2. „Alergăm besmetic spre împlinirea ce a devenit o fată morgana ce se arată ademenitoare după fiecare colţ din viaţă obligându-ne să o urmăm. Am obosit tot fugind după ea, nu am prins-o niciodata dar nici nu am încetat să sperăm ”
    Din nefericire asa bine reflecta realitatea….(asta daca reusim sa trecem peste optimismul nostru )
    Cum am putea invata sa nu mai alergam bezmetic?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: