Maretia harului

Sunt multe invataturi biblice pe care nu pot sa le inteleg pe deplin. Prea multe. Dintre toate insa maretia harului ma copleseste cel mai mult. Ea intriga, parca, cel mai mult omul firesc, inalta cel mai tare omul duhovnicesc din mine si astfel ma aleg cu un suflet sfasiat de un razboi civil neindurator. Dar peste sfasierea inimii mele se lasa inca o data, neinteles, maretia harului Sau.

De ce nu inteleg maretia harului? De ce ma intriga? De ce ma inalta?

In India si multe alte tari ale lumii moderne crestinii sunt ucisi astazi asa cum erau ucisi pe vremea imparatilor romani. La nivel global, am spune ca este o nimica toata. Niste martiri care se alatura numarului mare al celor care au murit pentru Cristos. La nivel personal: o tragedie. Mor parinti, copii, sotii, bunici. Mor cei dragi si asta devasteaza sufletul oricui, fie ca el crede sau nu. Care este, adeseori, raspunsul Cerului? Maretia harului! Inchipuiti-va ca a existat un om, care primise harul apostoliei. Lucrarea lui nu a ramas fara rasunet in istoria crestinismului. Cand el se ruga oamenii erau vindecati, cand el predica bisericile luau fiinta, cresteau. Un om care nu se temea sa spuna adevarul chiar cu pretul vietii, care nu s-a dat inapoi ci a mers si in temnita pentru credinta lui. Un om care a scris mult si scrisorile lui le tinem inca in cartea sfanta. Dar ap. Pavel a avut o problema legata de viata lui personala si s-a rugat pentru ea. Nu stim ce a fost dar stim care a fost raspunsul cerului, raspuns care ne uimeste si acum: „Si El mi-a zis: „Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.” Martirii crestini ai zilelor noastre? Vor domni impreuna cu Cristos. Viata de aici, paleste in lumina vietii viitoare.

In aceeasi biserica. Ea, copila de crestini, nascuta, crescuta si ramasa in biserica. A cunoscut harul manturii acolo, la 2 metri de la amvon si niciodata nu a plecat prea departe. Acum are o familie exemplu, copii exemplu, viata exemplu. Si ea stie ca harul a facut in viata ei totul. El, pe de alta parte, este doar pentru prima data in biserica. Pe ultima banca. Cu viata sfaramata, cu sufletul ravasit. A baut paharul lumii pana la fund si l-a gasit amar. Mai amar ca lacrimile ce i se rostogolesc pe obraji. In inima amandorura, insa, toarna Dumnezeu harul Lui. Fara masura, din plin, coplesitor. Maretia harului! Harul Sau trece peste prejudecatile noastre, peste barierele doctrinare, peste sectarism si ajunge direct la inima omului. Harul salveaza ceea ce noi, daca am putea decide, nu am salva niciodata. Harul intinde mana catre cel caruia noi i-am arata decat pumnul. „Căci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.”

Harul m-a mantuit si pe mine. Si poate ca acesta este cel mai mare miracol care se putea intampla. Cel mai mare pentru ca este vorba de mine, pentru ca este personal. Si ceea ce este personal ne marcheaza. In recviemul lui Mozart exista un vers care ma infioara de fiecare data: „Adu-ti aminte induratorule Isuse, ca pentru mine ai pornit pe cale.” A fost un motiv pentru care Cristos s-a dezbracat de slava cereasca, a imbracat chip de rob si a locuit printre oameni. A fost un motiv pentru care calea lui pe pamant s-a sfarsit cu moartea si inca o moarte rusinoasa si grea, moartea de cruce. A fost un motiv pentru care a inviat si s-a dus sa pregateasca un loc. Si motivul acela poarta numele meu. Si aici, maretia harului mi se arata asa de clara!

Harul? Harul este maret!

Reclame

si har dupa har…

Sunt momente in care te prabusesti sau simti ca momentul prabusirii este tot mai aproape. Momente grele, in care cerul pare plumburiu, rugaciunea searbada si fara speranta de raspuns. Uneori nici sa te rogi nu mai poti si singura intrebare care iti staruie in mine este „Doamne, dar cu acesta ce va fi?”

Poate ca nu ti s-a intamplat nimic deosebit, viata a curs asa cum o face de obicei. Viata ti s-a intamplat. Nimeni nu s-a indreptat rautacios asupra ta, barca ta nu a fost izbita de stanci ci stai confortabil in ea si marea este linistita. Si cu toate astea nu te simti bine, apele nu sunt ale tale. Incerci sa iti definesti starile prin care treci, sa le prinzi cumva intr-o schema, sa intelegi de unde vin ca sa pricepi incotro te indrepti. Dar nici asta nu iese.

Am trecut de cateva ori pe drumul asta. Nu este un drum placut. De fiecare data m-am intrebat: oare ce gandeste Dumnezeu despre starea mea. Vine de la EL? Ar trebui sa inteleg ceva din ea? Este vreo litera a alfabetului care trebuie invatata aici? Nu stiu. Dar stiu ca de fiecare data, peste nelinistea inimi mele s-a lasat harul Sau. Un har care m-a invaluit, m-a inundat.

Oare ce inseamna ce zicea Ioan: „Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har„. Poate viata sa fie privita ca o succesiune de momente in care primesti har? ma intreba cineva aseara. Hm… cred ca da. Harul este asa de felurit, si asa de personal. Momentele tristetii noastre au nevoie de harul mangaierii Lui.

Si care sunt ferestrele prin care harul intra in viata noastra, ca un mire in odaia lui?

(va urma)