Măreţia lui Moise – 2

(24 februarie, dimineata – Numeri 12-14 )

Marii învăţaţi ai lumii au spus că motorul dezvoltării societăţii umane a stat şi va rămîne în capacitatea oamenilor de a se pizmui unii pe alţii, de a se întrece cu privire la diverse aspecte, fiecare încercând să îi dovedească celuilalt că este mai bun, mai capabil, gata să îl depăşească. Spun ei că lupta de supravieţuire pe care o remarcăm în natură are la bază zdrobirea celui slab în numele celui tare, că veriga cea mai puternică a lanţului trofic este singura care face istorie şi ca aşa este bine şi normal să se întâmple şi între oameni. Au dat frâu liber oamenilor de a se împărţi în două categorii: învingători şi învinşi fiecare căutând să distrugă cât mai mult în calea lui pentru a ajunge la loc de frunte în prima categorie.

Tot realitatea ne mai învaţă şi că oamenii cu adevărat mari ai istoriei nu au fost niciodată apreciaţi la justa lor valoare tocmai pentru că făceau notă discordantă cu ceilalţi consideraţi normali. Simţindu-se afectaţi oamenii normali au dezvoltat un simţ acut de pângărire, murdărire şi batjocorire a celor deosebiţi reducându-le astfel statutul. Nu conta că ce făceau primii era  unic, cu adevărat important; conta doar ca cei din a doua categorie, normalii, să nu se simtă lezaţi şi astfel societatea şi-a construit un mecanism de respingere şi de apărare faţă de elementele cu adevărat remarcabile.

Ambele teorii le regăsim în comportamentul lui Aaron şi al Mariei. Nu ştim de cât timp nutreau pizma pentru Moise, de cât timp şi-ar fi dorit ca ei să aibă parte de respectul de care Moise se bucura în tabără, de beneficiile exterioare de care li se părea că Moise are parte. Au stat, au analizat superficial şi cum s-a ivit ocazia să-l coboare pe Moise de pe piedestal au acţionat. Excentricul Moise îşi permisese o soţie de culoare şi această mică alegere a avut darul să acopere, în ochii Mariei şi a lui Aaron, toate faptele şi bravurile pe care Moise le făcuse; nu contau minunile din Egipt, nici tablele legii, organizarea taberei iar judecăţile pline de înţelepciune fuseseră uitate. Moise a îndrăznit să facă ceea ce ei nu ar fi făcut niciodată şi ca atare  ei erau calificaţi să ia locul acestui ingrat.

Mă gândesc la Moise, cel plecat înaintea lui Dumnezeu alături de cei din familia lui, de Aaron şi Maria. Dacă Dumnezeu ar fi păstrat tăcerea Moise nu ar fi ştiut niciodată poate gândurile pizmaşe pe care cei doi le nutreau şi dorinţa lor de a-l reduce la un om greşit numai pentru că a îndrăznit să-şi ia o soţie aşa cum i-a plăcut. Dacă am fi fost în locul lui poate că am fi surâs ascuns şi ochii ne-ar fi strălucit de bucurie atunci când am fi auzit sentinţa lui Dumnezeu. Nimeni nu ar mai fi îndrăznit în tabără să vorbească împotriva noastră; acum era momentul pentru o lecţie memorabilă şi nu conta cine a intrat de bună voie la mijloc.

Dar Moise mai avea o caracteristică rară printre marii conducători: era un om blând. Blândeţea lui i-a asigurat doar o vizită de 7 zile în tabăra leproşilor Mariei iar lui Aaron lipsa repercursiunilor şi o inimă bucuroasă că totul s-a sfârşit cu bine.

Pizmuim şi rar vedem şi recunoaştem pe cineva mai presus decât pe noi înşine. Astfel, în umbra cortului nostru suntem adesea în tabăra lui Aaron şi a Mariei gata să ne agăţăm de orice numai să reuşim să coborâm prestigiul unui om. Drumul spre tabăra blânzilor este anevoios dar trebuie făcut, trece prin văile smereniei şi atrage durerile recunoaşterii nimicniciei în faţa lui Dumnezeu dar este singurul drum care ne va asigura o vedere clară a realităţii.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Reclame

O viaţă risipită

(27 ianuarie, dimineata – Exod 16-18)

Exod 16

Cât durează recunoştinţa omului pentru minunile la care a luat parte? Cât de mult poate să fie o minune, o întâmplare supranaturală baza unei relaţii cu divinitatea? Nu prea mult! Văzură urgiile din Egipt şi felul în care Dumnezeu îi apărase acolo, au fost părtaşi la noaptea neagră a Egiptului şi ei au ieşit victorioşi, au trecut prin Mare Roşie ca pe uscat şi în faţa lor Dumnezeu le-a înfrânt dușmanul. Dar acum le era foame. Atât de foame încât au uitat rapid miracolele prin care trecură şi îşi aminteau, exagerat de frumos, părţile aşa zis bune ale robiei. Aveau nevoie de un nou miracol şi ei credeau că îl merită.  Au strigat împotriva lui Moise şi Aaron, au cârtit, au plâns şi s-au  transformat în copii răsfăţaţi. Aşa sunt toţi copiii care îţi bazează credinţa doar pe minuni.

Au primit atunci, ca semn al harului divin, carne şi pâine. Nu le-au primit cu porţia dar a trebuit ca ei înşişi să-şi fie o porţie. În poporul lui Dumnezeu nu era loc de lăcomie, de goană după a avea mai mult. Fiecare lua doar atât cât putea mânca, restul era oricum nefolositor.

Exod 17

Răsfăţul copiilor lui Israel continuă. Au primit mâncare dar nu mai aveau apă. Pentru ei pustia era grea, aproape de nesuportat şi mai ales nu le oferea prea mult de muncă. În lipsă de altceva găseau de fiecare dată câte un motiv de harţă cu Moise. Motivele mari deveneau adevărate mişcări sociale cărora blândul Moise trebuia să le facă faţă.

Oameni simpli, mai ieri sclavi, se ştiau acum în graţiile lui Dumnezeu. Dar inima lor nu era frântă, nu era cucerită de har şi drept urmare se comportau ca nişte fii de împărat aflaţi în trecere prin pustiu. Împăratul trebuia să le asigure totul şi dacă nu o făcea cum trebuie ei erau acolo pentru a-I atrage atenţia. Erau capricioşi şi îngâmfaţi.

Exod 18

Vremea organizării. Plecat de zile bune din Egipt, poporul era văduvit de întreg aparatul social pe care egiptenii îl aveau pus la punct. Erau totuşi 2.000.000 de oameni care aveau nevoie de sfătuire când nu ştiau cum să facă, aveau nevoie de dreptate când erau loviţi şi batjocoriţi pe nedrept, aveau nevoie de asistenţă în multe din sectoarele vieţii. Formau un popor întreg, un trib puternic şi orice trib care nu este organizat se dezbină repede indiferent de cât de carismatic este conducătorul lui. Le trebuia armată, preoţie, judecători. La sfatul lui Ietro, Moise începe acest proces dificil de organizare.

O viaţa risipită este adesea o viaţa care nu a reuşit să se pună în ordine. O viaţa neordonată este o viaţă în care nevoile nu pot să fie împlinite, stresul şi deprimarea sunt elemente prea prezente iar viitorul nu este niciodată îmbrăcat în culori optimiste. Procesul organizării trebuie să înceapă cât mai repede şi cu el va începe adevărata viaţă.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Zeii Egiptului

(23 ianuarie, dimineata – Exod 7-8)

Exod 7-8

Faraon nu este o persoană uşor de convins . De fiecare dată gusta din asprimea unei urgii, asprime pe care o uita în ziua imediat următoare. Voise să scape de evrei, să îi împuţineze şi acum, când avea oportunitatea, se răzgândise. Parcă totuşi erau buni sclavii aceia în ţară, muncile pe care le făceau ei nu puteau fi înlocuite.

Asistăm încă o dată, ca de multe ori pe parcursul istoriei, la capriciile unui suveran care fac întreg poporul să sufere. Apa prefăcută în sânge, broaştele, păduchii, muştele câineşti  nu îl afectau doar pe Faraon şi pe cei care luau decizii la curtea lui. Ele erau plăgi ce loveau direct şi în omul simplu, în cel care îşi vedea de treabă. Apartenenţa noastră la un sistem ne face părtaşi la bucuriile sistemului dar ne va aduce şi problemele sistemului.

Omul a simţit întotdeauna nevoia să se închine. Fie că s-a născut într-un imperiu cu tradiţie (Egiptul) sau într-un trib uitat de lume, fiinţa umană şi-a conceput o divinitate în faţa căreia s-a închinat şi de la care a cerut ajutor. Şi orice sistem religios ar fi fost conceput, acesta era valid până ce alt sistem sau altă divinitate îl dovedea nesemnificativ şi lipsit de putere.  Aşa este istoria religiilor dar aşa este şi istoria noastră. De câte ori pe drumul vieţii nu suntem nevoiţi să renunţăm la păreri religioase, la opinii pe care le considerăm valide spiritual pentru că Dumnezeu ni le-a invalidat? Viaţa este un continuu proces de cunoaştere, cunoaştere ce poate fi aplicată şi spiritualului. Acum cunoaştem în parte, dispuşi să renunţăm, fără a fi loviţi de urgii, la opiniile pe care Cartea Sfântă ni le arată greşite, pentru a cunoaşte desăvârşit atunci, la capătul cărării.

Preotul Egiptului, Faraon, trebuia să se plece, trebuia să recunoască supremaţia unui Dumnezeu pe care nu îl cunoştea, al cărui mare maestru nu era. Urgie după urgie lovea în sistemul lui religios, zeu după zeu era afectat de urgiile pe care le stârneau Moise şi Aaron. Nu era doar o luptă a evreilor contra egiptenilor, era şi un duel al lui Dumnezeu cu presupusele divinităţi egiptene.

Iată o parte din zeii Egiptului:

Numele zeului Pe cine stăpânea Simbolul puterii
Aker Pământ – ajuta pe morţi Două capete de lei
Aton Zeul soare
Bes Ajuta la naștere – dăruitor de bărbăţie Grup de demoni
Hechet Zeiţa primordială Broască
Isis Zeiţa vieţii şi vindecării Om
Chepri Zeul primordial – Soare răsare Cărăbuş
Knum Dăruitorul Nilului – Făcătorul omenirii Om cu cap de berbec
Mut Ochiul Soarelui Vultur sau om
Nut Zeiţa cerurilor – mama corpurilor cereşti
Osiris Stăpânea peste Faraonii morţi, viaţă, vegetaţie
Ra Zeul soarelui şi al cerului – zeu naţional Om cu cap de uliu
Seichet Păzitorul vieţii – apărătorul morţilor Scorpion
Set Zeul haosului, pustiului, furtunii, recoltei
Sotis Zeul apelor Nilului
Termutis Zeița fertilităţii, recoltei şi a soarelui Şarpe

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Limitele suferinţei

(22 ianuarie, dimineata – Exod 4-6)

Exod 4

Moise cunoştea bine secretele negre ale Egiptului. Ştia cât de aspru sunt trataţi fraţii lui acolo, cunoştea şi mijloacele de asuprire ale egiptenilor. Se pare că atunci când fugise din Egipt, Moise spuse un adio definitiv ţării. Eşecul de a apăra poporul din care provenea cântarea greu în el. Iar acum, când Dumnezeu îl trimite, Moise stă pe gânduri şi este înclinat să refuze. De ce ar mai încerca să facă același lucru ce odată i-a ieşit rău? Şarpele stăpânit (Diavolul), lepra vindecată (păcatul), apa transformată în sânge (mijlocul de salvare) erau toate în puterea Celui care îl trimetea; misiunea lui era acum sub coordonarea directă a lui Dumnezeu şi cu toate acestea Moise refuză.

Ştia că este gângav. Ştia că acest defect l-a urmărit toată viaţa aducându-i multe momente penibile sau dificile. Şi cu toate astea Moise refuză posibila ofertă de vindecare. Pleacă de la întâlnirea cu Dumnezeu tot bâlbâit, dar, de data aceasta, un bâlbâit care avea un mandat extrem de important.

Moise, blândul Moise, învăţa să meargă la porunca lui Dumnezeu chiar şi atunci când nu avea toate informaţiile, chiar şi atunci când eşecul părea doar o chestiune de timp. Moise trebuia să înveţe să se încreadă în Dumnezeu dar procesul acestei învăţări a fost tot timpul unul dureros şi anevoios.

Exod 5

Începe bătălia. Faţă în faţă vor fi puşi acum Faraon, reprezentantul celui mai puternic imperiu al vremii şi Moise, reprezentantul unui popor de sclavi şi al lui Dumnezeu. Faraon se considera mare preot al tuturor dumnezeilor din Egipt, inclusiv al Dumnezeului pe care îl puteau avea sclavii aceia, evreii. Astfel, propunerea cu care a venit Moise nu numai că era una neîntemeiată şi făcută special pentru a-i opri pe oameni de la muncă dar îl şi jignea profund. El, Faraon, ar fi trebuit să ştie de năzuinţa acestui Dumnezeu. Cumva aceşti sclavi îi puneau la îndoială preoţia?

Aşa a început o perioadă şi mai grea pentru evrei. Dar fusese o perioadă ce se anunţa mai uşoară; Moise venise cu speranţa că Dumnezeu îşi adusese aminte de poporul său şi de promisiunile pe care i le făcuse. Moise vorbise despre eliberare, despre o viaţa mai bună, despre acea ţară promisă de mult în care curgea lapte şi miere. Iar acum se alegeau cu un Faraon supărat pe ei, pus să îi distrugă.

De ce a ales şi alege Dumnezeu, adeseori, calea cea mai complicată de rezolvare a unei probleme? Putea să îl ucidă pe Faraon sau să îl determine aşa de uşor să îi lase pe evrei să plece. Putea să intervină aşa de miraculos şi de rapid încât toată lumea să fie mirată. Putea să facă toate semnele dintr-o dată, putea şi putea şi putea. Ştim de cele mai multe ori toate căile prin care Dumnezeu putea să intervină pentru noi şi nu a făcut-o, dar înţelegem greu că pentru Dumnezeu e mai importantă inima şi educarea noastră decât spectacolul care să ne încânte şi să ne rezolve pe moment.

Exod 6

Moise s-a dus să vorbească din nou poporului din cuvintele lui Dumnezeu. Le-a spus din nou aceleaşi promisiuni, întărindu-le dar poporul nu a mai ascultat. Greaua robie, jugul aspru al egiptenilor, deznădejdea cruntă în care se trezeau în fiecare dimineaţă i-a împiedicat să audă. Şi Dumnezeu nu s-a supărat.

Există o limită de la care robia, deznădejdea, lacrimile cântăresc prea mult. O limită pe care nu  o trecem toţi dar unii, poate apropiaţi, o trec. Este limita la care orice judecată trebuie să înceteze, orice vorbă aspră nu îşi are locul. Este limita la care nici promisiunile, nici gândurile despre cât de bine va fi în viitor nu mai pot avea efect. Ce este de făcut atunci, pentru oamenii aflaţi dincolo de limită? O voce caldă, o apropiere plină de dragoste, un umăr dedicat lacrimilor, o slujire a lucrurilor mărunte sau a celor mari pot să fie căi către alinare. Dacă mâinile lor nu se mai pot ridica spre cer, se vor ridica ale noastre, dacă glasurile lor sunt prea stinse pentru a putea fi auzite, se vor auzi ale noastre pentru ei. Şi nu vom uita niciodată, pentru noi, pentru ei, ca Dumnezeul nostru alină dincolo de orice limită.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.