Daca am vedea deslusit…

(6 februarie, seara – Matei 23:23-39)

Soarele răsărea cu credincioşie în fiecare dimineaţa şi apunea cu regularitate în fiecare seara. Fiecare zi era copia fidelă a celei ce trecuse şi model perfect pentru cea care urma să vină. Conştiinţa era vândută la colţ de stradă pentru un ritual, o vorbă înţeleaptă, un act de bunăvoinţă reţinută; vindeau oamenii simpli, amărâţi, oropsiţi şi cumpărau cei cu dare de inimă şi derogări de lege: fariseii, cărturarii, oamenii “spirituali”. Aveau experiență de sute de ani în acest troc şi era avantajos de ambele părţi: evreii simpli aveau nevoie de împlinirea ritualurilor şi reprezentare în faţa lui Dumnezeu, fariseii şi cărturarii de tăcerea complice a primilor. Se ucideau profeţi, se jefuiau case, se complăceau în promiscuitate naţională şi nici o voce nu striga: opreşte. A, da, mai era Ioan Botezătorul în pustie dar zilele lui erau deja numărate.

În faţa națiunii, partidele spirituale ale poporului ales trebuiau să îşi păstreze imaginea imaculată şi nu puteau face asta decât prin păstrarea cu strictețe a regulilor impuse ale moralei vizibile, prin îndeplinirea legilor şi ritualurilor publice. Dreptatea, mila, credincioşia erau de mult ascunse sub colbul uitării.

Ferecau astfel, fără să ştie, cetatea şi nu permiteau să intre acolo suflul schimbării şi puterea protectivă a Dumnezeirii. Orice nu se conforma propriilor reguli era imediat respins şi categorisit ca greşit. Orice ar fi stârnit mila şi dreptatea din ei era considerat moment de melancolie peste care se trecea repede. Iar Dumnezeu îi privea cu drag de departe dorind să-i strângă “cum îşi strânge găina puii sub aripi”.

O, dacă pentru un moment ochii ni s-ar deschide şi am vedea viaţa noastră cu toate elementele care opresc atingerea lui Dumnezeu, cu toate acele credinţe la care ţinem mult şi ritualuri pe care le respectăm cu credincioşie care îl ţin pe Dumnezeu la uşa vieţii noastre, a familiei, a bisericii şi societăţii în care trăim. O, dacă am vedea desluşit pentru un moment!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Reclame

Intre libertate si dependenta

Libertatea este idealul de secole al omenirii, al fiecărui popor în parte, ţelul urmărit, conştient sau nu, de fiecare persoană. Ne place să ne ştim liberi ca popor, ca familie, ca individ şi de fiecare dată când libertatea noastră este ştirbită de ceva, orice, ne simţim ofensaţi. Luptăm pentru a o recupera. Popoarele fac demersuri diplomatice sau pun mâna pe armă, indivizii fac totul pentru a recăpăta ceea ce a devenit, în scurgerea veacurilor, bunul cel mai de preţ al omenirii: starea de a fi liber. Liber să faci ce vrei, să gândeşti cum vrei, să votezi sau nu. Liber! Şi cu toate astea libertatea înseamnă, pentru multe naţiuni, pentru multe persoane, o formă fină, perfidă, ascunsă de dependenţă.

Dependenţa? Omul dependent este unul legat în lanţuri, slujitor la galerele stăpânilor săi. Este omul ale cărui idei, sentimente, opinii nu au contat de-a lungul istoriei. Omul dependent este un luptător pentru că numai acela care cunoaşte gustul amar al sclaviei va lupta să bea din paharul libertăţii. Dependenţa? Se strecoară zi de zi în vieţile fiecăruia dintre noi. Uneori ne este dragă, alteori grea, de fiecare dată prezentă, sub formele ei ascunse.

Viaţa unui om se va zbate întotdeauna între aceste două noţiuni: libertate şi dependenţă. Vom trăi fiecare minut al pribegiei noastre cu impresia că o avem pe una sau că suntem sufocaţi de cealaltă. Altă cale nu există.

Este interesant însă modul de abordare al Scripturii în ceea ce priveşte libertatea şi dependenţa. Pasajele biblice trec adeseori de aceste noţiuni şi pun întrebări mult mai legitime: cine coordonează totul? Cine dăruieşte libertatea? Cine impune dependenţa? Biblia învaţă că omenirea nu este autodeterminată ci că ea se află la bunul plac al cel puţin  două puteri: Dumnezeu (Cel Atotputernic) şi Satan (uzurbatorul, falsificatorul puterii). Pentru ca libertatea pe care o avem să nu fie iluzorie, pentru a putea pricepe dependenţa trebuie obligatoriu să decidem care dintre cele două Puteri se află în spatele fiecăreia.

Ne naştem robi. Robi ai naturii păcătoase şi marii înşelaţi ai unei libertăţi false. Trăim cu impresia că suntem stăpâni, că avem puterea să facem ce vrem cu viaţa, timpul şi resursele noastre. Şi le investim aşa cum găsim noi cu cale. Ne trezim târziu, cu sufletul gol şi gâtul sfărâmat de jugul robiei, prinşi într-un război ce nu trebuia să fie al nostru. Atunci, prin har, auzim vocea: „El m-a trimis să vestec robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea!” Descoperim pe Trimisul pentru libertatea noastră şi aflăm cu stupoare că ea nu este gratuită ci a avut un preţ, unul mare, de sânge. Aflăm în sfârşit adevărata libertate, cea pe care ne-o dă Fiul lui Dumnezeu în dar, după ce a câştigat-o prin jertfă.

După experienţa convertirii ne găsim în acelaşi loc: între libertate şi dependenţă. S-au inversat numai forţele care stau în spatele lor, am ajuns să cunoaştem Adevărul. Şi acesta ne face liberi pentru că robul chemat în Domnul este un slobozit al Domnului. Tot aşa, cel slobod, care a fost chemat, este un rob al lui Hristos.