Unitatea trupului

Consideraţii generale Numeri

Numeri este cartea pribegiei, o istorie de primă mână, scrisă cu condeiul prăfuit dar ascuţit al pustiei, printre multe evenimente pline de învăţătură, marcante pentru israeliţii dar şi pentru noi. Numele de Numeri provine de la denumirea cărţii în Septuaginta (Arithmoi) şi are legătură cu recensământul descris în capitoul 1 şi 26. O denumire mai exactă este cea acceptată de tradiţia evreiască – Bemidbar şi care se traduce prin În pustiu.

În Numeri 1 până la 10:10 poporul tăbărăeşte în pustia Sinai şi stă în clasă avându-L ca Educator pe Dumnezeu. Primeşte cu greu învăţătura care îi va face liberi iar în Numeri 10:11 norul slavei lui Dumnezeu se ridică şi evreii  pleacă într-o pribegie amară de 39 de ani. O generaţie întreagă va pieri până când poporul va fi pregătit şi din punct de vedere psihic să intre în ţara promisă, tară la ale cărei porţi îl găsim în Numeri 22.

(21 februarie, dimineata – Numeri 1-2 )

Pustia Sinai va transforma, sub focul aspru al învăţăturilor, binecuvântărilor şi blestemelor, pe evrei din naţiune de scalvi, fără perspectivă şi putere într-un adevărat popor, naţiune cu istorie, armată, organisme interne şi viitor promiţător.

asezarea-taberii12 treburi mici, fiecare cu trecutul său dar şi cu promisiuni care se întind până departe în istorie, acolo la patul lui Iacov din Egiptul mâniei. 12 triburi, fiecare cu steag şi cu dorinţa de a cuceri o ţară care să fie numai a lor, o bucată de pământ pe care să fie stăpâni. 12 triburi adunate sub aceeaşi mână blândă, a lui Moise şi sub aceeaşi conducere strălucită a lui Dumnezeu. 12 triburi, un singur ţel, un singur gând, o singură forţă, exemplu de disciplină,  conduită şi unitate frăţească. Priviţi felul în care sunt aşezaţi: fiecare la locul lui, fiecare gata să îşi apere poziţia dar şi să lupte pentru binele întregii tabere. Iar cortul este în mijlocul lor, obiect de preţ apărat cu toată dedicarea.

De la israeliţi învăţăm încă o dată pilda lor, o pildă a unităţii care aduce progres şi cucerirea ţării promise. Suntem, în cadrul creştinismului, fiecare aşezat în tabără după cum l-a tăiat capul, fiecare se mută unde vrea şi face ce vrea. Atunci când „cortul” din mijlocul nostru este atacat cei mai mulţi dau bir cu fugiţii sau fac pact cu tăcerea. Devenim dintr-o dată adepţii teoriei corectitudinii politice, teoreticieni şi teologi iar arma este prăfuită şi „cortul” jefuit. Nu sunt un adept înfocat al ecumenismului şi nici un dujman de moarte al lui. Cred însă că în Trupul lui Cristos nu sunt dezbinări, partide, motivaţii obscure şi interese meschine. Trupul luptă pentru sine, pentru integritate şi sănătate, se maturizează, creşte şi se înţelepţeşte.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Reclame

Şcoala pustiei

(6 februarie, dimineata – Exod 39-40)

Cortul cu toate uneltele lui erau gata. Cu schiţele pe care Moise le primise de la Dumnezeu, oamenii iscusiţi din Israel au reuşit să construiască primul locaş de închinare înaintea Dumnezeului Adevărat.

La un an după ieşirea din Egipt, la un an după miracole şi urgii desfăşurate sub ochii lor iată-i pe evrei tot în pustie punând bazele unui “templu” portabil, semn al prezenţei lui Dumnezeu printre ei. Conduşi cu mână tare spre ieşirea din Egipt, alături de un Dumnezeu care îi ajutase să înfrângă cel mai puternic imperiu al vremii, evreii îşi puteau continua marşul lor armat până în ţara promisă. Puteau continua să înfricoşeze pe oricine s-ar fi opus, puteau să cucerească tot ce le-ar fi stat în cale, doar de partea lor era Dumnezeu iar toate celelalte naţiuni erau înspăimântate. Şi cu toate acestea primul an de la ieşirea din Egipt îi găseşte în pustie ocupaţi cu ceva ce numai a pregătire militară nu semăna.

Înfierbântaţi de victoriile spirituale reputate, încrezători în forţele proprii şi în alianţa cu Dumnezeu suntem gata să ne avântăm spre alte redute, să cucerim alte înălțimi. Suntem însă uimiţi şi deziluzionaţi atunci când Dumnezeu zice stop şi ne ţine mai mult decât ne-am dori în pustiul vieţii. Ne dă coduri de conduită pe care le învăţăm uneori repede, alteori printre lacrimi, ne sfătuieşte cum să construim propriul cort al întâlnirii şi ne ajută să instituim un adevărat proces al închinării. Rămânem multe zile cu privirea spre zările unde ar trebui să ducem bătălia, suntem indignaţi de stagnarea noastră dar răzvrătirea lungeşte procesul învăţării elementelor importante. Aflăm într-un târziu că pentru Dumnezeu sunt mai importante maturitatea noastră spirituală, cămăruţa întâlnirii şi altarul închinării. Descoperim că El vrea să ne înveţe să facem faţa cu bine atât falimentelor cât mai ales succeselor spirituale şi că pentru El, relaţia cu noi este mai importantă decât orice victorie.

 

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Reţeta divină a închinării

(31 ianuarie, dimineata – Exod 25-26)

Nevoia de a se închina este una dintre nevoile fundamentale ale omului. Gândul la perisabilitatea vieţii, oricât de bună şi îndestulată ar fi aceasta, determină în om diferite reacţii: unii devin parte a unui sistem religios iar alţii îşi formează propria religiozitate (cred în ei şi în plăcerile vieţii sau cred în nimic).

Evreii aveau nevoie de un sistem religios unitar şi de sine stătător. Toate naţiunile din jur se închinau într-o formă sau alta, aveau un sistem de închinare idolatru dar bine pus la punct, sistem care putea să exercite atracţie pentru membrii poporului ales. În tabăra lor, evreilor le trebuia un loc pe care să îl considere sacru, în care să ştie că se pot închina lui Dumnezeu iar închinarea lor este primită şi în care să capete răspuns la probleme lor. Asistăm pentru prima dată în istorie, la instaurarea unui întreg sistem religios.

Perspectiva apropierii lui Dumnezeu trebuia sa îmbrace pentru evrei ca şi pentru mulţi alţii, un aspect foarte vizibil. Trebuia sa existe un sistem, reguli, modalităţi şi pedepse care să legifereze şi să călăuzească evreul pe parcursul experienței lui religioase. Ei ştiau că Dumnezeu este printre ei este în tabără, dar nu ştiau cum să se raporteze la El. De fiecare dată când prezenta Lui era mai puternic simţită ei erau cutremuraţi, cuprinşi de panică. Îl preferau pe Moise ca mijlocitor, preferau pe Aaron ca preot şi nu voiau cu nici un chip să dea ochii cu Dumnezeul urgiilor. Astfel ia naştere cortul, sistemul religios iudaic unic în felul lui, sistem de sorginte Dumnezeiască.

Dumnezeu locuia printre evrei dar locul Lui trebuia construit numai aşa cum dorea El. Raportarea la Dumnezeire se făcea după regulile pe care Divinul le instituia, sistemul de închinare avea în centru respectarea reţetei primite din cer. Cât de mult ne-am îndepărtat de acele vremuri! Ştim că adevărata închinare este în duh şi în adevăr dar am uitat că trebuie respectată de fiecare dată reţeta divină şi nu cea a bunului plac.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.