Loialitate ce rămâne!

(16 februarie, seara – Matei 27:51-66)

Era un om bogat din Arimatea, Iosif, şi el ucenic al Domnului Isus dar care niciodată nu a ieşit în evidenţă, care a urmărit minunile şi învăţăturile Domnului de pe margine, care a fost prezent la crucificare şi a văzut durerea pe care romanii aflaţi sub cârmuirea mai marilor lor o răspândeau. Ştia că această crucificare îi va împrăştia şi înfiora pe ucenicii de aproape şi cunoştea bine durerea pierderii speranţei pe care ei o simţeau. O cunoştea pentru că şi el a văzut în Isus pe Mesia, Răscumpărătorul cel mult aşteptat, Trimisul lui Dumnezeu. Toate speranţele lor, ale lui şi ucenicilor vizibili sau care l-au urmat pe Domnul Isus de departe, erau crucificate acolo.

Iosif  putea să fugă departe de cruce, să îşi şteargă lacrimile şi să îngroape repede toate nădejdile acolo pe dealul Golgotei, să plece şi să uite  acest episod amar din viaţa lui. Putea să scuipe şi să batjocorească în rând cu mulţimea, să se simtă trădat, înşelat şi să-şi renege învăţătorul. Putea să fie deja departe, atent să nu fie urmărit şi gata să nege orice legătură cu cel din Nazaret.

Alege însă ceea ce era mai dificil de făcut, iese dintr-o dată din anonimatul care îl putea proteja şi îşi declară public apartenenţa la cel crucificat. Îl îngroapă pe Domnul Isus în propriul mormânt şi pleacă lăsând să se ştie cine este acela care a intervenit pentru proscrisul din Nazaret. Îşi asumă pericole, trece peste părerea preoţilor şi a mulţimii, se face dator lui Pilat, ignoră chiar şi durerea adâncă din propriul suflet şi rămâne ucenic loial atunci când motive pentru o astfel de loialitate nu mai erau.

Iosif din Arimatea ne învaţă şi astăzi lecţia pe care ne-o preda Habacuc în cartea sa. Chiar dacă toată lumea din jur se prăbuşeşte, lacrimile au izvor nesecat şi dreptatea este un mărgăritar de mare preţ ascuns bine celor ce tânjesc după el,  chiar dacă sărăcia creşte şi cerul rămâne plumburiu şi fără răspuns iar speranţa a murit lăsând loc deznădejdii, omul care Îl urmează pe Cristos rămâne loial şi gata de acţiune. El ştie că dincolo de toate circumstanţe cenuşii ale vieţii stă un Dumnezeu strălucitor!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

Reclame

În jurul crucii

(15 februarie, seara – Matei 27:27-50 )

Oricâte cuvinte am căuta şi oricâte fraze am compune, înţelesul ultimelor ore pe care Domnul Isus le-a petrecut în chin ne scapă. Reuşim câteodată să ne imaginăm scenele, adesea ajutaţi de diverse imagini cinematografice foarte plastice, îl vedem căzut sub greutatea crucii, auzim parcă biciul roman cum şuieră şi mulţimile îmbătate de sânge cum se îngrămădesc. Dar importanţa şi semnificaţia acelor ore ne scapa dureros de mult şi oricâte cărţi am scrie tot nu am reuşi să-i înţelegem pe dea-ntregul jertfa şi nu putem măsura magnitutidea momentului şi implicaţiile lui pentru istoria omenirii.

Priviţi la oamenii care s-au adunat buluc în jurul evenimentului de pe străzile Ierusalimului, care îşi ucidea încă o dată prorocii şi refuza cu forţă orice cercetare din partea Stăpânului. Cei de ieri parcă sunt cei de astăzi, cei de atunci parcă se multiplică şi se regăsesc adesea printre noi.

Sunt, pe de o parte, soldaţii romani. Oricât de viteji s-ar fi crezut şi oricât de încercaţi ar fi fost de focul luptei, mulţi dintre ei nu suportau o crucificare dacă nu erau suficient de beţi. Era prea mult şi pentru ei, prea multă cruzime şi prea mult sânge de la un singur om, prea cumplită tortură. Dar odată aflaţi sub însemnul alcoolului slujba ingrată devenea o plăcere ba chiar găseau şi resurse să se distreze copios, să joace zaruri, să se închine în chip de batjocură şi să împartă între ei o pradă săracă. Câţi ca ei şi astăzi! Ascunşi din cauza loviturilor vieţii ei îşi ridică imediat capul cum un succes de moment, o bravură vinovată sau un interes meschin îi îmbată. Pentru cupa de venin dulce al lumii sunt gata să răstignească, să jefuiască şi să batjocorească o dată în plus pe Fiul lui Dumnezeu şi pe răscumpăraţii Lui. Ce tristă amăgire!

Apoi, sunt preoţii şi cărturarii, intriganţii de serviciu ai acelor zile. Ei stau pe margine, cunosc bine mulţimea şi mai ales  subiecţii din ea pe care îi pot folosi în interese proprii, numai buni pentru a face treaba lor murdară. Un cuvânt spus atunci când trebuie, o aluzie potrivită la momentul oportun, o pungă de bani când este absolut necesar şi Cel care nu se potrivea cu ideile lor, Cel care a cunoscut fundamentul  corupt şi a declarat public adânca lor corupţie este deja în drum spre moarte, cu crucea în spate. Cruzimea lor este curată, ei nu se murdăresc cu sânge şi nici nu pot fi găsiţi vinovaţi direcţi dar orice formă ar îmbrăca, cruzimea rămâne cruzime iar o crimele au şi vinovaţi morali. Câţi ca ei şi astăzi! Orice părere ce nu se supune sistemului lor, orice om care nu se încadrează în limitele descrise de ei, orice îndrăzneț care vrea să descopere adevărul este imediat exclus şi trimis către crucificările moderne. Ei sunt curaţi pe dinafară, au ştiut să păstreze imaginea inocenţei dar pe interior poartă vina miilor de crime ai căror autori morali sunt! Au cheile Împărăţiei dar le ţin în seif iar seiful este prăfuit!

Priviţi mulţimea, cea care ieri îl primea pe Învăţătorul călare pe măgăruş şi care acum îl scuipă, batjocoreşte şi insultă. Ei, cei care ieri mâncară din pâinea şi peştii înmulţiţi de El, ei cei care văzură cu ochi lor minuni fără număr şi semne fără tăgadă, ei sunt acum instrumentele torturii, agenţii activi ai preoţiei. Mulţimea de ieri care Îl crucifica pe Prinţul Păcii şi dăruitorul mântuirii a construit apoi ruguri pentru „eretici” în pieţele oraşelor, a mărşăluit în cruciade iar umple astăzi stadioane întregi închinându-se oamenilor, bunăstării şi binelui personal. O mulţime fără păstor, bătută de vântul interesului şi purtată de valul prostiei.

“Sub crucea Ta, Doamne Isuse

Vreau să rămân pe veci plecat

Sa-mi plâng viaţa mea trecută

Şi-amarul negrului păcat


Sub crucea Ta voi pune totul

Şi Ţie-n veci voi fi supus

Plângând voi spune tuturora

Că-atât de bun eşti tu Isus


În noaptea grea şi fără urme

Cărarea Tu-mi vei lumina

Şi oricâte vânturi de vor bate

Voi sta mereu sub crucea Ta!”


Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009