O, vai de voi, cărturari şi farisei…

(5 februarie, seara – Matei 23:1-22)

Erau credincioşii respectaţi ai cetăţilor din ţinutul lui Israel. De fiecare dată când rosteau vreo învăţătură rămâneai marcat; puterea cuvintelor, măiestria frazelor, acurateţea învăţăturilor, îmbrăcămintea impecabilă şi fascinanta construcţie a argumentelor te îndemnau de fiecare dată la acţiune şi te motivau să-i respecţi şi mai mult.

Cărturarii şi fariseii erau două dintre cele mai respectate partide iudaice. Ochii tuturor se îndreptau spre ei atunci când era vorba de învăţătură curată, vindecare sufletească şi descoperirea voii Lui Dumnezeu. Templul era reprezentat şi de ei iar templul era semnul prezenţei lui Dumnezeu printre evrei.

Orice întâlnire de sabat cu fariseii şi cărturarii fascina. Orice întâlnire din altă zi a săptămânii putea fi punctul de plecare al unei mari dezamăgiri. Discrepanţa puternică dintre învăţătura lor şi felul în care o aplicau în viaţa personală sau atunci când la mijloc era vreun interes nespiritual aducea în societatea evreiască ultima plagă a decăderii ei: corupţia liderilor spirituali.

Printre evreii de rând devenise proverbială mândria acestor partide. Le plăcea să fie numiţi Rabi, sa fie recunoscuți ca taţi şi dascăli ai naţiunii. Aveau titlurile cele mai înalte, locurile din faţă asigurate şi scaunele rezervate la toate ospeţele de soi. Printre rugăciunile lungi pe care le făceau la colţ de stradă şi plecăciunile pe care le primeau cu o morgă de fier, încântați în interior şi smeriţi în exterior, găseau timp suficient să preţuiască mai mult aurul decât templul, darul decât altarul. Erau adepţii unei teologii prospere, care le umplea în fiecare zi buzunarele, le aducea prietenii profitabile şi respectul societăţii. Templul, altarul, misiunea, toate nu erau decât mijloace spre îndeplinirea unui scop – preamărirea eu-lui alături de bunăstare deplină.

Poate că atitudinea lor nu ar fi fost ţinta cuvintelor grele ale Domnului Isus dacă felul în care acţionau nu ar fi fost o piedică pentru căutătorii sinceri ai Împărăţiei. Stăteau pur şi simplu în uşa Împărăţiei, cu cheile în mână, ademenind oameni către ei dar fără să lase pe cineva să intre. Erau piedica majoră a misiunii pe care o făceau, a slujbei pe care o desfășurau, impedimentul suprem din calea trezirii. Erau preoţi ai morţii ce trăiau la uşa vieţii. Erau albia secată din care oamenii se chinuiau să bea.

Aşa era atunci! Astăzi suntem un neam de preoţi. Astăzi…

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Ia-ne în stăpânirea Ta

(4 februarie, dimineata – Exod 34-35)

Un nou test, alte zile de aşteptare. Nu mai îndrăznea nimeni să spună nimic şi singura lor grijă, acolo în vale, era să ferească muntele. Nimeni nu trebuia să urce pe el, nici un animal nu trebuia să se rătăcească pe acolo. Erau trişti şi gândul la viitor îi deprima. Oare ce se va întâmpla în definitiv cu ei, vor cunoaşte şi altceva în afara pustiei?

Bătrânul şi blândul Moise urcă din nou pe munte. Obţinuse bunăvoinţa Domnului pentru popor dar parcă nu era suficient, îi mai trebuia o garanţie în plus. Îi era teamă cu privire la popor, data trecută şederea lui pe munte a adus urgia în tabără. Acum oare cum se va sfârşi? Încă mai simţea mirosul sângelui celor vinovaţi, încă mai avea în urechi bocetul taberei. Ar da orice să nu se mai întâmple aşa ceva. Iar tablele astea noi erau semn al neputinţei sale, a mâniei necontrolate, al durerii ce țâșnește cu forţă.

Plecat în închinare înaintea unui Dumnezeu care se defineşte prin bunătate, îndurare, credincioşie, dragoste, Moise avea să dea glas celei mai adânci cereri a omului care se vede limitat, incapabil de a răspunde coerent bunătăţii care se revarsă din Cer. Plecat şi simţindu-se murdar din cauza păcatului şi fărădelegilor poporului pe care îl reprezenta, Moise strigă: “şi ia-ne în stăpânirea Ta!” Este dorinţa ultimă şi cea mai de seamă  a omului copleşit de har şi sfâşiat de imperfecţiuni, inundat de dragostea divină dar tras în jos de limitările fiinţei sale.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

… unde suntem egali

(29 ianuarie, seara – Matei 19)

A venit un tânăr la Domnul Isus. Era diferit de oamenii cu care se înconjura Mântuitorul; îl trădau hainele alese, vorba domoală şi atent rostită, graţia din mişcări şi eleganţa raportării. Un tânăr bogat, studiat, moral şi respectuos,  pe care numai buna şansă ţi-l apropia, care stârnea invidia printre cei de o seamă cu el şi speranţa de mai bine între bătrâni. Era bogat şi era religios, atât de religios încât atunci când a aflat de renumele Învăţătorului din Nazaret nu a vrut să piardă ocazia şi a venit să-l întrebe despre viaţa veşnică. Avea o viaţa bună aici, nu îşi mai dorea mai nimic drept completare dar îl îngrijora viaţa ce urma pentru ca nu o putea cumpăra cu nimic şi văzuse că la moarte oamenii pleacă egali, fără să mai ia ceva cu ei. Nu trăise degeaba până acum nici din punct de vedere teologic, avea opinii şi probabil că venise la Domnul Isus doar ca să primească încuviințarea că face bine, acceptarea şi aprecierea şi acestui învăţător. Găsise o formulă, cea a legii, pe care o respecta şi care credea că este drumul către o viaţă veşnică bună. Domnul Isus se uită cu drag la el, îi permite să se simtă bine pentru un moment ca abia apoi să pună degetul pe rana sufletului, o rană provocată de purtarea unui greu jug, cel al bogăţiei. “Du-te şi vinde tot ce ai, dă săracilor şi vino!” este îndemnul care tradus astăzi încă ne înspăimântă pentru că apasă pe rănile sufletului nostru: “Fii gata să renunţi la ceea ce iți este mai drag doar pentru a mă urma!” Nu respectarea fanatică a unor reguli, oricât de bune ar fi acestea îţi va asigura viaţa veşnică, nu supunerea la ritualuri ci libertatea sufletului! Orice lucru ce preţuieşte mai mult pentru mine decât Împărăţia poate să fie o povară a sufletului şi o piedică în calea unei bune vieţi veşnice.

Ucenicii priviră scena înmărmuriţi. Au văzut cum a plecat tânărul întristat şi au crezut că îl vor auzi pe Domnul Isus chemându-l înapoi, stabilind un fel de târg cu el, liniştindu-l. Erau obişnuiţi să dea întâietate unor oameni din această categorie, erau obişnuiţi să accepte ca ei să câştige lucrurile altfel, mai uşor, mai rapid. Aveau să înveţe însă că şi Împărăţia acoperă diferenţele dintre oameni, că, acolo, la piciorul crucii şi în sala Tronului Lui Dumnezeu oamenii sunt egali, pentru că Cristos muri pentru toţi, asigurând tuturor celor ce cred harul mântuirii.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Importanţa vieţii

(29 ianuarie, dimineata – Exod 21-22)

Legile unui stat au la baza, printre alte principii şi pe acela al respectării şi apărării celui mai slab element al societăţii respective. Fie că este vorba de femei, copii sau bătrâni, de categorii defavorizate sau de persoane cu diferite grade de handicap vom găsi de fiecare dată, mai ales în societățile avansate, legi croite special pentru a-i proteja în primul rând pe ei. Tindem să credem că pentru a înţelege şi aplica regula protejării celui mai slab societatea umană a trebuit să treacă prin diferite stadii (iluminism, umanism, etc.), stadii care au avut rolul de a educa societatea. Dar priviţi la legile pe care Dumnezeu le dă evreilor în aceste capitole; cele mai multe dintre ele au în vedere apărarea robului, a femeilor, a oamenilor care pot să fie răniţi foarte uşor şi care nu au instrumente de apărare la îndemână. Societăţii umane i-a trebuit multe secole pentru a stabili legi în favoarea celor slabi şi a depăşi barbarismul, dar în pustie Dumnezeu le spune evreilor să nu ţină cu forţa un rob mai mult de şapte ani, să plătească ceea ce au stricat, să dea înapoi ce au împrumutat, să respecte proprietatea semenului său, să nu-l asuprească pe străin şi să poarte de grija văduvei şi orfanului. Prezenţa lui Dumnezeu făcea din societatea evreiască cea mai modernă şi umanistă societate a vremurilor, o societate ridicată cu multe stadii de civilizaţie în faţa societăților ce îi înconjurau şi a multora care vor urma.

Mai este un element deosebit de important în aceste capitole: deşi este dată aici legea talionului (viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte), observăm şi o preocupare intensă a lui Dumnezeu de a transmite evreilor sentimentul importanţei vieţii. Dumnezeu le spune, prin legi care apară existenţa şi pedepsesc crunt omorul, că viaţa este importantă şi ea trebuie respectată. De la geneză şi până astăzi Dumnezeu a păstrat pentru sine capacitatea de a da viaţă şi pe cea de a o lua înapoi. Cu căciula în mână omul nu poate decât să se minuneze atunci când pe lume vine un copilaş şi să se întristeze în prezenţa morţii.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Rolul minunilor

(22 ianuarie, seara – Matei 14:22-36)

Obosiţi, după o zi încărcată ucenicii Domnului Isus treceau de partea cealaltă (spre Ghenazaret). Se luptau cu valurile dar erau obişnuiţi să iasă învingători din această luptă. Maestrul lor rămăsese pe ţărm, urcase pe munte şi probabil se ruga acolo, singur. Trecuseră multe ore, vântul era tot mai primejdios şi ei se gândeau la minunea pe care Domnul Isus o făcuse prin mâinile lor. Oricum ar fi făcut numărătoarea nu ieşeau decât cinci pâini şi doi peşti. Cum este posibil ca din atât de puţin să  hrăneşti cu mult peste 5.000 de oameni şi să rămână 12 coşuri cu firimituri? Şi totul a trecut prin mâinile lor!

Între 3 şi 6 dimineaţa, când lupta cu valurile continua, Domnul Isus a venit la ei umblând pe mare. Petru, impulsivul Petru, pleacă spre Domnul Isus plin de credinţă dar mulţimea valurilor ameninţătoare îi sădeşte îndoială în suflet. După o experienţă aşa de puternică ucenicii simt nevoia să I se închine şi să recunoască în El pe Fiul lui Dumnezeu.

Teologii spun că minunile înfăptuite de Domnul Isus au avut drept rol, pe lângă efectele imediate, să-L dovedească o dată în plus drept Fiu al lui Dumnezeu. Ce rol au minunile în viaţa noastră? Mai avem noi astăzi nevoie de a vedea minune după minune şi vazându-le să credem? Cei care au fost vindecaţi de diferite boli vor sfârşi murind pentru că toţi oamenii mor, cei care au trăit rezolvarea miraculoasă a problemelor lor se vor lovi de altele. Minunile ne pot întări credinţa, da nădejde în viitor şi încredere în promisiunile lui Dumnezeu dar singura minune de care viaţa mea cu adevărat se leagă este cea a salvării propriului suflet, a înfierii în familia lui Dumnezeu.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Cartea răscumpărării

(21 ianuarie, dimineata – Exod 1-3)

Considerații generale Exod

Exodul este o carte plină de acţiune, nu te lasă nici un moment să te plictiseşti. Când crezi că lucrurile s-au aşezat, atunci apare un alt element care completează scena şi dinamizează acţiunea. Exodul este cartea răscumpărării, evreii de pretutindeni sărbătorind această răscumpărare de mii de ani. Exodul este povestea fascinantă a unui popor care îl are drept împărat pe Dumnezeu, un Împărat prezent care îi conduce militar, social, economic şi spiritual.  Exodul pune bazele unei noi naţiuni, o naţiune ce va stârni cele mai diverse sentimente de-a lungul istoriei. De asemenea, Exodul este o carte a simbolurilor; nenumărate elemente fac referire la Mesia, cel care va veni ca şi conducător al tuturor oamenilor: Moise, mielul pascal, stânca, etc.

Capitolul 1

Erau aproape 430 de ani de la sosirea în Egipt a lui Iacov şi a familiei sale.  Anii trec repede, generaţiile se schimbă fără să bagi de seamă. În 430 de ani poporul lui Israel se înmulţise şi devenise puternic. Despre Iosif, Iacov, Dumnezeu şi promisiunea lui nu mai aminteau decât bătrânii, şi ei doar din vorbele altor bătrâni, seara, la gura focului. Erau poveşti frumoase cu care ei îşi creşteau copiii dar când aceștia deveneau maturi, uitau sau treceau tot ce au auzit de la bătrâni în sfera poveştilor din copilărie, pe care nu le mai crede nimeni. Speranţe de Canaan, de altfel de viaţa nu mai nutreau decât cei prea spirituali.

Ce repede se uită promisiunile lui Dumnezeu! Fără o dorinţă constantă de apropiere de El, dorinţă pe care să o nutrească fiecare generaţie în parte, orice cunoştinţă de Dumnezeu se poate pierde în trecerea anilor. Dincolo de toate cele pe care dorim să le lăsăm moştenire copiilor noştri, generaţiilor care vin după noi, ar trebui să avem o preocupare constantă de a-i duce în sala tronului lui Dumnezeu.

Evreii erau urâţi de Faraon şi de întreg Egiptul. Nu mai erau bineveniţi acolo, nu mai exista un Iosif care să contrabalanseze lucrurile, care să îi reprezinte cumva în faţa împăratului. Şi fiecare zi nouă era mai grea decât cea care trecuse. Noi porunci, noi îndatoriri. Acum mai trebuia să îşi ucidă şi copiii pentru a respecta porunca lui Faraon. Poporul lui Dumnezeu suferea durerile naşterii. Şi, ca o prefigurare a întregii lor istorii, în timp ce Dumnezeu îi iubea, celelalte naţiuni găseau că trebuie urâţi, ameninţaţi, stârpiţi.

Capitolul 2

Când auzim de o lege păgână dată împotriva copiilor lui Dumnezeu ne aşteptăm ca El să intervină în forţă, să răstoarne sisteme, politici, oameni, să înăbuşe totul în sânge ca lumea să rămână înmărmurită şi să nu mai îndrăznească să facă nimeni aşa ceva. Dar modul în care Dumnezeu intervine este adesea tainic. Priviţi, în palatul său Faraon decide ca orice copil de parte bărbătească să piară. Tot în palatul său unul din copiii evreilor, Moise, creşte ca fiu de Faraon, îngrijit de Faraon şi fiica lui, aproape de tronul oamenilor, care, de fiecare dată, va fi mult mai jos decât tronul lui Dumnezeu, aproape de deciziile oamenilor care nu vor putea niciodată suprima deciziile lui Dumnezeu.

Crescut printre egipteni, alături de ei în şcolile lor, la mesele şi sărbătorile lor, având promisiuni măreţe şi respectat de întreg poporul ca un fiu de Faraon, Moise ştie totuşi că este evreu şi ştie aşa de bine lucrul acesta încât acţionează conform lui. Cine l-a învăţat pe Moise despre apartenența lui la poporul evreu, cine l-a făcut părtaş suferinţelor evreilor? Sora lui, mama lui? Poate, dar este fascinant să vezi cum aceste învăţături date copiilor mici şi aparent atât de trecătoare, pot să formeze un caracter atât de puternic, de ales.

Capitolul 3

Moise, departe de luxul şi cinstea din Egipt, slujind ca păstor la oile lui Ietro, preotul Madianului. După 40 de ani de lecţii înalte în academia egiptenilor, 40 de ani de lecţii în pustia aridă, plină de primejdii şi goală de orice speranţă. Poporul lui Israel, după ani în şir în care părinţii săi au crezut în promisiunea lui Dumnezeu, acum, cu generaţii plecate sub jugul Egiptean, departe de Canaan.

În acea pustie, pe muntele lui Dumnezeu, Horeb, Moise îşi recapătă curajul, speranţa, iar Israel primeşte făgăduinţa aproape uitata a unui camin. Dar Moise nu seamănă cu Avraam, Isaac sau Iacov. Moise pune întrebări, se îndoieşte, cere direcţii mult mai clare. Înainte să semneze un contract Moise doreşte să îl citească şi, fără să putem pricepe de ce, Dumnezeu îi permite. Revelaţia se completează astfel; Îl descoperim pe Cel ce Este şi  aflăm  că El nu Îşi uită promisiunile.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Valoarea Împărăţiei

(20 ianuarie seara – Matei 13:31-50)

Pildele comorii ascunse şi a mărgăritarului de mare preţ ne vorbesc despre valoarea Împărăţiei. Deşi ea este una prezentă şi totodată una care va veni, o Împărăţie din care facem parte acum dar pe care o vom moşteni pe deplin atunci, valoarea acesteia este imensă şi deosebit de captivantă pentru omul care o descoperă. Unii o descoperă întâmplător, săpând prin viaţă (prima pildă), alţi caută cu întreaga fiinţă mărgăritarele şi reuşeşte să îl afle pe cel mai preţios, dar toţi dau pentru această împărăţie totul pentru a rămâne cu ea. Lucrurile valoroase din viaţa noastră au un preţ şi, aproape de fiecare dată, cele extraordinar de valoroase nu se pot cumpăra cu bani. Cât valorează pentru noi Împărăţia şi ce am fi dispuşi să dăm pentru a o avea: averea noastră, timpul nostru, relaţiile şi diplomele, inima noastră? De la fiecare dintre noi, Împărăţia pretinde un preţ pentru a se lăsa cucerită. Este inima noastră de fiecare dată dar vicisitudine vieţii si incompatibilitatea Împărăţiei cu multe aspecte ale societăţii noastre mai pretinde şi alte preţuri adiacente. Care este preţul pe care îl plătesc eu? Dar tu? Cat de scumpă este Împărăţia pentru noi?

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus