Şcoala pustiei

(6 februarie, dimineata – Exod 39-40)

Cortul cu toate uneltele lui erau gata. Cu schiţele pe care Moise le primise de la Dumnezeu, oamenii iscusiţi din Israel au reuşit să construiască primul locaş de închinare înaintea Dumnezeului Adevărat.

La un an după ieşirea din Egipt, la un an după miracole şi urgii desfăşurate sub ochii lor iată-i pe evrei tot în pustie punând bazele unui “templu” portabil, semn al prezenţei lui Dumnezeu printre ei. Conduşi cu mână tare spre ieşirea din Egipt, alături de un Dumnezeu care îi ajutase să înfrângă cel mai puternic imperiu al vremii, evreii îşi puteau continua marşul lor armat până în ţara promisă. Puteau continua să înfricoşeze pe oricine s-ar fi opus, puteau să cucerească tot ce le-ar fi stat în cale, doar de partea lor era Dumnezeu iar toate celelalte naţiuni erau înspăimântate. Şi cu toate acestea primul an de la ieşirea din Egipt îi găseşte în pustie ocupaţi cu ceva ce numai a pregătire militară nu semăna.

Înfierbântaţi de victoriile spirituale reputate, încrezători în forţele proprii şi în alianţa cu Dumnezeu suntem gata să ne avântăm spre alte redute, să cucerim alte înălțimi. Suntem însă uimiţi şi deziluzionaţi atunci când Dumnezeu zice stop şi ne ţine mai mult decât ne-am dori în pustiul vieţii. Ne dă coduri de conduită pe care le învăţăm uneori repede, alteori printre lacrimi, ne sfătuieşte cum să construim propriul cort al întâlnirii şi ne ajută să instituim un adevărat proces al închinării. Rămânem multe zile cu privirea spre zările unde ar trebui să ducem bătălia, suntem indignaţi de stagnarea noastră dar răzvrătirea lungeşte procesul învăţării elementelor importante. Aflăm într-un târziu că pentru Dumnezeu sunt mai importante maturitatea noastră spirituală, cămăruţa întâlnirii şi altarul închinării. Descoperim că El vrea să ne înveţe să facem faţa cu bine atât falimentelor cât mai ales succeselor spirituale şi că pentru El, relaţia cu noi este mai importantă decât orice victorie.

 

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Reclame

Stăpâni sau slujitori

(2 februarie, seara – Matei 21:23-46)

Marele Vier avea o vie, una bogată şi frumoasă. La începutul vremurilor şi-a ales nişte vieri pe care i-a pregătit intens. I-a scos din robie şi le-a redat libertatea, s-a îngrijit să le lase drept moștenire o ţară în care curge lapte şi miere şi s-a legat să fie Domnul şi Dumnezeul lor. A locuit printre ei, i-a învăţat, călăuzit şi binecuvântat. A avut încredere îi ei şi le-a dat via în grijă şi din timp în timp dorea să primească roadele investiţiei sale.

Vierii au intrat în vie şi s-au bucurat de noua lor poziţie. Din sclavi erau acum liberi, din săraci erau acum bogaţii care puteau beneficia de roadele viei, din şomerii pustiei erau acum ocupaţi cu lucrul pentru Vierul Suprem. Zilele treceau şi se simţeau în vie ca la ei acasă. Încet dar sigur a început să le placă rolul de stăpâni ai viei, parcă le venea ca o mănuşă. Fiecare zi de plată către Stăpânul viei era o zi neagră pentru ei şi după câteva sute de ani de plăţi sistematice au decis că este suficient. Orice emisar al Stăpânului era ucis, nu aveau nevoie nici de profeţi, nici de văzători, de nici un om care venea din partea Marelui Vier. Erau ei între ei, cu picioarele bine înfipte în glia viei, stăpâni hapsâni ai lumii libere care au uitat trecutul şi nu se gândesc la viitor.

Marele Vier nu a vrut să îi considere răi şi pierduţi definitiv. Îi iubea pentru că El nu uitase trecutul şi încă planifica un viitor luminos pentru ei. S-a gândit că dacă Fiul Lui se va coborî la vie lucrurile vor fi altfel; îl vor primi cu cinstea de fiu, cu lacrimi de pocăinţă şi se vor întoarce de la calea lor cea rea. Lucrătorii viei au văzut însă în venirea Fiului o altă etapă în dezvoltarea nivelului lor de proprietari. L-au ucis şi s-au aşteptat să primească automat moştenirea lui.

În via Lui am fost chemaţi şi noi să lucrăm. Aceeaşi vie al cărei pământ a cunoscut sângele martirilor, răutatea primilor vieri, lacrimile profeţilor, moartea şi mai ales învierea glorioasă a Fiului. Cu noi istoria se poate repeta sau poate să intre pe alt făgaş. Fiecare zi este o alegere dintre a fi stăpâni ai viei sau lucrători supuşi. Stăpânii nu dau nimic Vierului, consideră că totul li se cuvine şi că via este partea lor de moştenire; lucrătorii sunt în vie pentru a aduce roadă şi roadele  lor rămân pentru că sunt încredinţate Celui Veşnic.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.