Moartea – versiunea ebraica

Moartea în Vechiul Testament

1. Mavet (substantiv) înseamnă moarte. Vechiul Testament reuşeşte să contureze mai multe însemnătăți ale cuvântului moarte.

–    Astfel, moartea, imediat după păcatul primilor oameni, este parte integrantă a realităţii în care trăieşte prins fiecare om. Moartea este inevitabilă pentru orice om (Ps. 89:48),  neprihănit (Num. 23:10) sau nu (Ezec. 18:23).

–   În timp ce moartea neprihăniţilor este scumpă (Ps. 116:15) şi considerată o formă de adormire, pentru cei păcătoşi moartea este privită ca o formă de pedeapsă (Deut. 21:22). Venită după o viaţă lungă şi îndestulată, moartea nu primeşte în Vechiul Testament o conotaţie negativă ci este considerată un proces natural. Atunci când moartea survine „înainte de vreme” ea aduce cu sine sentimente de teroare şi spaimă neputând fi înţeleasă.

–   În unele locuri din Vechiul Testament moartea este un loc echivalent Sheol-ului, un loc prăfuit (Ps. 22:15) cu multe camere. În faţa morţii un om se poate simţi prins în capcană, înfăşurat în legături şi prins în laţuri. Moartea este un tărâm la care se ajunge prin intrarea pe anumite porţi. (Iov 38:17, Ps. 9:13)

–   În lumea veche toate lucrurile asupra cărora oamenii nu aveau puterea de control erau personalizate în zeităţi. Israeliţii puneau însă moartea în atribuţiile Dumnezeului lor suveran.

–   Chiar dacă nu existau consemnări ale victoriei asupra morţii în Vechiul Testament, psalmistul crede că Dumnezeu are putere asupra morţii (Ps. 116:8)  şi atunci când moartea şi-a intrat în drepturi Dumnezeu poate să smulgă omul chiar şi din braţele ei. Totuşi, adevăratul triumf asupra morţii se va fi înregistrat în Noul Testament.

2. Mut (verb) – poate fi tradus prin a muri, a fi dat morţii, a ucide. Acest verb apare de nenumărate ori în Vechiul Testament aratând atât moartea naturală care survine din cauza vârstei înaintate  cât şi moartea violentă într-un război sau ca urmare a unei acţiuni umane ucigătoare.

Pentru prima dată verbul apare în Gen. 2:17 unde Adam şi Eva sunt avertizaţi că în ziua în care vor mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului vor muri negreşit. Aici moartea implică mai mult decât moarte fizică imediată ci şi o cunoaştere şi o apropiere progresivă de momentul morţii. În Vechiul Testament moartea este strict legată de păcat (Ezec. 3:18-20) iar Noul Testament completează imaginea atunci când afirmă ca Adam şi Eva au murit spiritual imediat ce păcatul a intrat în viaţa lor. Astfel moartea nu a făcut parte din planul iniţial al lui Dumnezeu ci a fost adusă printre oameni de păcat.

Vechiul Testament oferă o imagine destul de ştearsă a conceptului de viaţă după moarte şi de înviere. Se poate constata însă o anumită progresie a acestor concepte astfel încât profeţii Vechiului Testament reuşesc să contureze destul de bine noţiunea de viaţă de după moarte (Dan 12:2)

3. Napal (verb) – înseamnă în general „a cădea”. Este folosit de cele mai multe ori în contextul unor întâmplări  militare unde înseamnă a muri.

S-a folosit transliterarea cuvintelor din original din cauza limitarilor inerente blogului. Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi toate  noutăţile.

© 2009 ganditorul.wordpress.com Cuvinte în oglindă!

Reclame

Viaţa – versiunea ebraică

Vechiul Testament

1. Haya (verb) este termenul generic folosit de-a lungul Vechiului Testament pentru „viaţă”  şi „a trăi. Iosua a lăsat cu viaţă pe Rahav (Iosua 6:25), Dumnezeu a ţinut în viaţa pe Caleb (Iosua 14:10) şi Noe a ţinut vii animalele din arcă (Genesa 6:19); Dumnezeu este atât de puternic încât nimeni nu poate să Îl vadă şi să continue să  trăiască, El poate să o ia haya şi de asemenea poate să o dea înapoi. Termenul este folosit de asemenea pentru a indica ocrotirea vieţii. Astfel Dumnezeu îl trimite pe Iosif în Egipt cu mult înaintea fraţilor săi tocmai pentru a-i păstra cu viaţă (ocroti) pe aceştia atunci când foametea va fi o realitate.

2. Nepes (verb) este de asemenea folosit pentru a indica viaţa deşi cuvântul se mai poate traduce şi prin suflare, suflet, fiinţă.

3. Hay (substantiv) indică viaţă sau fiinţarea în constrast cu moartea sau încetarea existenţei. Solomon scrie că nu este nimic mai bun pentru o persoană decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţă (Ecles. 3:12), psalmistul declară că îl va binecuvânta pe Domnul toată viaţa lui (Ps. 63:4)  iar Iona a crezut de câteva ori că ar fi fost mai bine pentru el să fie mort decât să aibă hay (Iona 4:3).

Cuvântul este adeseori parte integrantă şi a unui jurământ care pecetluia promisiunile evreilor. Astfel, Boaz jură că o va lua pe Rut de nevastă şi îşi pecetluieşte vorbele cu afirmaţia „viu este Domnul!” (Rut 3:13) . Surprinzătoare este însă întrebuinţarea acestui cuvânt de către Dumnezeu Însuşi în dreptul Său; pentru că îşi iubeşte poporul şi vrea să se asigure că acesta îi înţelege dragostea Dumnezeu aduce garant Vieţii Sa, fără început şi sfârşit („Cât este de adevărat că trăiesc în veci…) (Deut. 32:40, Isaia 49:18, Ier. 22:24)

4. Ruah (substantiv) – deşi înţelesul primar al cuvântului este cel de vânt sau spirit acesta mai poate fi înţeles şi ca suflare, respectiv suflare de viaţă – evidenţă fizică de netăgăduit a prezenţei vieţii într-un trup uman.

Avem aşadar patru forme de bază ale cuvântului viaţă, aşa cum ele se găsesc în manuscrisele sacre. Data viitoare vom încerca să descoperim formele greceşti ale aceluiaşi cuvânt, să analizăm elementele noi (dacă sunt) pe care Noul Testament le aduce pe scenă şi să tragem concluziile.

S-a folosit transliterarea cuvintelor din original din cauza limitarilor inerente blogului. Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Cuvinte în oglindă!