Legea?…doar dragostea!

(11 martie, seara – Marcu 12:28-44)

A venit un cărturar la Domnul Isus, unul dintre acei scribi aşa de obişnuiţi cu textele sacre încât devenise expert în interpretarea lor. Auzise răspunsurile pe care Nazarineanul le dăduse preoţilor şi fariseilor la grelele şi duplicitarele lor întrebări şi rămasese plăcut surprins. Nu oricine putea răspunde aşa de bine vulturilor acelora. A venit şi inima nu îi era aşa de neagră iar în spatele întrebării nu ascunsese cu măiestrie un plan mârşav.  Era un cărturar sincer şi din conversaţia pe care o are cu Domnul Isus bănuiesc că este unul din reprezentanţii teologiei liberale din acea vreme.

„Care este cea dintâi dintre toate poruncile?” pare să fie întrebarea care se afla în agenda fiecărui gânditor al Legii din Israelul ocupat de romani. Se vorbea despre existenţa a 613 porunci în legea mozaică dintre care 365 erau formulate negative  şi 248 pozitiv. Deşi se credea că toate sunt obligatorii, ei presupuneau că există o diferenţă între cele considerate mai grele şi cele considerate mai uşoare şi deseori încercau să rezume toată Legea într-o singură poruncă unificatoare. Dar cum să fie acea poruncă încât să nu lase pe dinafară nici un aspect important al Legii, cum poţi reduce totul la câteva cuvinte uşor de reţinut? Şi de aici discuţiile, unii punând bază pe ritual, alţii pe relaţie (cum este acest cărturar).

Domnul Isus surprinde din nou cu un răspuns la care nimeni nu se aştepta. Putea să includă în această unică poruncă ritualurile şi îndeplinirea lor cu sfinţenie, să sanctifice Sabatul, jertfele şi mai ales darul la Templu subliniind partea nesemnificativă pe care omul o aduce înaintea lui Dumnezeu. Putea să pună bază pe fapte bune, moralitate şi trăire armonioasă şi chiar să sublinieze rolul de iniţiator al lui Dumnezeu în relaţie cu oamenii. Putea să se ţină departe de problemele teologice curente şi chiar să îi judece pe cei care stau să dezbată o problemă teoretică în timp ce mulţimile pier în lipsă de cunoştinţă. Dar El se depărtează puternic de categorisirea poruncilor şi le vorbeşte de atitudinea omului înaintea lui Dumnezeu, despre relaţie şi nu despre reguli arătând că orice relaţie este ţinută în viaţă doar de dragoste.

De câte ori întrebarea cărturarului nu răsună şi în mintea noastră? De câte ori, prinşi în lupta de supravieţuire nu am vrea să categorisim păcatele, legile şi ritualurile pentru a şti fără urmă de îndoială dar şi de raţionament ce avem voie să facem şi ce nu? Sunt mai uşoare ritualurile şi este mai uşor să numeri până şi 613 reguli stricte decât să ştii că minut de minut trebuie să măsori tot ce întâlneşti în balanţa dragostei tale pentru El şi pentru ei, cei mulţi, care te înconjoară.

Ritualurile trec şi regulile se uită. Formele pe care religia le poate îmbrăca se peticesc la fiecare generaţie cu mii de alte concepţii, unele mai hilare decât altele. Iar oamenii se simt bine ştiind că au doar de îndeplinit o regulă, trebuie doar să se ferească de ce este mai înfierat în comunitatea lor. Dar dragostea rămâne pentru a ne însoţi în veşnicie, avocat puternic sau procuror de temut. Ea  păstrează vie relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu ceilalţi, este măsura creştinismului din noi şi balanţa fiecărui pas în timpul pribegiei.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Reclame

Sinceritatea şi diplomaţia

(10 martie, seara – Marcu 12:1-27)

Nu era nici prima şi nici ultima dată când oamenii de vază din ţara sfântă s-au simţit lezaţi de afirmaţiile Domnului Isus. De când apăruse acest predicator din Nazaret ei nu mai avură somn. La început au crezut că nu este cineva demn de luat în seamă dar discursul plin de putere, minunile care îl însoţeau şi ascendentul pe care îl avea asupra oamenilor Îl făceau deja un om periculos.  El punea în primejdie slujbele lor,  ştirbea din autoritatea şi respectul de care se bucurau în mijlocul maselor şi îndrăznea să spună la mijlocul străzii lucrurilor pe nume, fără nici o teamă. Le-ar fi plăcut să-I poată cenzura predicile, să îşi dea acceptul pentru fiecare minune ce urma să fie înfăptuită şi dacă se putea chiar să primească lauri de pe urma lucrării Sale.

Da, El era periculos şi preoţimea vremii, cărturarii, fariseii, saducheii şi irodianii au găsit imediat un punct comun de acţiune: înlăturarea Lui. Nu conta că încălcau flagrant ceea ce propovăduiau.  Deasupra tuturor învăţăturilor cu care se hrăneau şi pe care le răspândeau în popor se ridica poziţia şi slujba fiecăruia şi aceasta trebuia apărată cu orice preţ, chiar şi cu unul murdar.

Le trebuia un motiv să Îl ucidă, un motiv pentru care să asmută, prin intrigi bine ticluite, fie pe romani fie pe evrei   împotriva Lui. Şi adeseori îi urmăreau predicile sau Îi puneau întrebări tocmai pentru a găsi acel motiv. Acum au venit la El cu o monedă mică de argint, un dinar şi, după ce L-au lăudat puţin,  l-au întrebat dacă se cade să plătească bir Cezarului sau nu. Un răspuns afirmativ ar fi ridicat mulţimea împotriva Lui şi L-ar fi discreditat ca Mesia pentru că nimeni venit de la Dumnezeu nu trebuia să fie de acord cu subjugarea romană. Un răspuns negativ ar fi atras represalii din partea reprezentanţilor Romei. Luând moneda pe care era trecut chipul Cezarului şi cuvintele „Tiberius Caesar Augustus, Fiul Divinului Augustus” şi pe revers „Mare Preot„, Domnul Isus rosteşte memorabila replică: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

De câte ori, în pribegia noastră nu am întâlnit situaţii în care era profitabil să acţionăm ca preoţii şi cărturarii din acea perioadă? De câte ori, pentru a primi un răspuns favorabil, am periat iniţial pe cel care ne răspundea? De câte ori nu am căutat să ne înlăturăm concurenţa, de la locul de muncă sau din şcoală, din biserică sau poate dintre vecini tocmai prin întrebări ţintite al cărui răspuns, oricare ar fi fost acesta, să ne înlăture oponenţii? De câte ori nu am ticluit cuvinte cu înţeles dublu, cu ascunzişuri bine camuflate sau cu capcane bine întinse? De câte ori nu ne-am folosit, pentru a obţine un profit imediat,  de strategiile murdare aplicate şi Domnului Isus dar pe care le-am numit generic diplomaţie?

Uităm adesea că viaţa nouă înseamnă şi cuvinte noi şi învăţăm prea repede să ne tratăm unul pe celălalt cu o diplomaţie rece, distantă dar deosebit de galantă. Învăţăm repede şi să ne cântărim cuvintele în balanţa profitului de moment şi considerăm adeseori că sinceritatea profundă este doar pentru săracii naivi care nu prea au priceput cum se trăieşte viaţa.

Cuvintele noastre pot fi pâini pentru cei din jur, sărate cu sinceritate şi drese cu dragoste sau pot să fie cuţite ascuţite de răutate şi egoism dar camuflate bine în dulceaga galanterie.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!