Măreţia lui Moise – 3

(3 martie, dimineata – Numeri 26-28 )

Oare am fi găsit în toată tabăra lui Israel vreun om mai indreptăţit să intre în ţara promisă decât Moise? Blândeţea şi judecata-i justă îi erau recunoscute; inima-i plină de dragoste cu care mijlocea pentru cei mulţi era de netăgăduit, lepădarea de sine, smerenia şi multele calităţi de lider nu îi puteau fi contestate. Era Moise, marele om al lui Dumnezeu, cel cu care Dumnezeu vorbea direct şi Moise trebuia să rămână printre ei multă vreme, să cunoască împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, să se bucure de ţara în care curgea lapte şi miere. Dacă am face noi lista cu cei care să intre în Canaan, l-am pune pe Moise în capul listei, primul între toţi.

Dumnezeu hotărăşte însă altfel. Într-una din zile, după cele mii de probleme din tabără, după răzvrătiri rezolvate, războaie câştigate, după Marea Roşie şi urgiile ce dovedeau însoţirea lui Dumnezeu, Moise primeşte o invitaţie ale cărei urmări le cunoştea pentru că fusese alături de Aaron când acesta îşi primise invitaţia lui. Era o invitaţie de călătorie pe munte, o călătorie doar dus, un drum către mormânt.

Încerc să mi-l închipui pe Moise cel din ziua plecării spre muntele mormânt. Oare cum au fost acele momente? Cu ce sentimente s-a apropiat de copiii, soţiile şi apropiaţii săi? Pleca şi ştia că nu se mai întoarce, că este ultima mângâiere, ultima îmbrăţişare, ultimele cuvinte de bine. Mi-l închipui trecând printre corturile din tabără, el, măreţul Moise în drum spre cimitir, cu inima plină de amintiri ce nu-i dădeau pace şi cu sentimente care îl răvăşeau din nou. Fiecare pas îl îndepărta şi mai tare de poporul pentru care se pusese chezaş cu însăşi viaţa lui, pe care îl iubise cu o extraordinară lepădare de sine, pe care îl salvase din robie şi căruia îi făcuse cunoscute promisiuni fără număr, promisiuni pe care el nu le va vedea împlinindu-se.

Acolo, pe muntele îngropăciunii sale, Moise străluceşte pentru ultima dată. Putea argumenta cu Dumnezeu şi cere ani în plus, ani pe care avea dreptul să-i trăiască în ţara promisă. Era în faţa Creatorului şi de la El putea cere viaţă, sănătate, binecuvântare. Ar fi putut măcar cere moartea în tabără şi oasele lui să fie puse alături de cele ale lui Iosif şi duse, cel puţin  aşa, în ţara promisă. În argumentarea sa putea să aducă faptele-i măreţe, încrederea în Dumnezeu de care a dat dovadă, credincioşia şi ascultarea sa ce nu puteau fi şterse doar de un moment de furie. Putea dar a tăcut şi tăcerea sa străluceşte mai tare decât o mie de cuvinte.

Vorbeşte în schimb pentru poporul rămas în vale pe care îl priveşte ca pe o turmă ce va avea de acum încolo nevoie de alt păstor. Nici un cuvânt despre sine şi ceea ce avea să i se întâmple ci totul pentru acei pe care îi condusese. Moise străluceşte şi pentru că dovedeşte încă o dată calităţi de adevărat lider, un lider care este interesat de ceva mai mult decât de domnia sa, care priveşte mai departe decât efemeritatea slujbei sale, căruia îi bate inima mai tare pentru cei pe care îi conduce decât pentru funcţia sa, un lider a cărui linişte este dată nu liniştea de acum căpătată ci de continuarea în bune condiţii a ceea ce el a părăsit.

Moise fusese liderul poporului în momente critice dar şi momente frumoase, avea amintiri care îi stârneau lacrimile de bucurie dar care îi puteau umbri şi fruntea de întristare. Moise însă trebuia să plece, să adoarmă şi să fie adăugat poporului său. Liderii şi împăraţii, cerşetorii şi oamenii simpli sunt adăugaţi marelui popor ce doarme dar în urma fiecăruia rămân urme, urme ce trebuie continuate sau pe care  ne vom chinui să le ştergem. Dacă astăzi ar trebui să plec spre munte, binele lăsat în urma mea de cine va fi continuat, rănile vieţii mele cine le va lega, urmele mele unde vor duce?

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Reclame

Măreţia lui Moise – 1

(24 februarie, dimineata – Numeri 9-11 )

Nu ştim bine cine a fost acest Moise deşi cunoaştem destul de multe detalii cu privire la etapele semnificative ale copilăriei şi formării sale ca om. Distingem printre rânduri educaţia aleasă pe care o primise la palatul lui Faraon, prăbuşirea interioară din perioada slujbei la socrul său Ietro, mandatul salvator pe care îl primise pentru poporul ales aflat sub talpa puternică a unui Faraon îndărătnic.

Apare pe scena Egiptului atunci când toată lumea uitase de el, după 40 de ani de fugă şi ascundere departe de ţara durerii poporului său, însoţit de data acesta de o misiune mai grea decât ar fi vrut să poarte, de semne puternice şi cu desaga plină de speranţe pentru poporul deznădejdii.

Moise se distinge puternic în cadrul întregii galerii de conducători măieştri ai lumii trecute sau prezente, evreişti sau de orice altă naţionalitate. Particularităţile conducerii sale în care a ştiut să împletească forţa cu blândeţea, deciziile dure cu mijlocirea, carisma de conducător cu închinarea umilă înaintea lui Dumnezeu fac din Moise un principe neegalat încă.

Surprinde la Moise sinceritatea cu care se raportează la Dumnezeu. În pustie, printre nopţi de nesomn şi zile încărcate, blândul conducător trebuia să facă faţă miilor de probleme şi să găsească răspunsuri pentru sute de provocări. Ştia că este supraveghetorul unui popor dificil şi zi de zi picăturile amare ale revoltelor mocnite  îi umpleau tot mai mult paharul. Ultima, revolta poporului care se săturase de mană şi care dintr-o dată avea nevoie de carne, a făcut să se reverse acest pahar. În prezenţa Domnului ar fi putut acuza poporul de nestăpânire, lipsă de recunoştinţă şi îndărătnicie; s-ar fi putut da la o parte din calea mâniei lui Dumnezeu, ar fi putut să o stârnească şi să o întreţină cu argumente bine ţintite. Ar fi putut să rostească un discurs rotund prin care să încerce să primească bunăvoinţa lui Dumnezeu, un discurs al cuvintelor frumoase, presărat cu laude şi aluzii, demn de un conducător care cunoaşte bine tainele diplomaţiei. Dar Moise se prăbuşeşte înaintea lui Dumnezeu iar cuvintele-i amare izvorăsc dintr-o inimă rănită dar care continuă să iubească poporul al cărui doică este. Spusele pe care Moise le îngână înaintea lui Dumnezeu arată şi starea depresivă în care a ajuns, stare despre care vorbeşte deschis şi în care cere socoteală. Pentru el nu mai este timp de răstălmăciri sau dublu înţeles, este trist şi perfect sincer înaintea unui Dumnezeu pe care nu vrea să îl scoată cu basma curată.

Impresionează la Moise şi capacitatea lui de a pricepe bine de unde îi vine puterea şi cârmuirea. Ar fi putut să fie plin de el, să conducă despotic, să lupte cu îndârjire pentru a-şi apăra poziţia în tabără, să controleze totul şi să nu lase netaxat nici un eveniment care ar ştirbi din autoritatea şi imaginea marelui Moise în tabără. Am pricepe aşa de bine fiecare dintre aceste acţiuni pentru că suntem aşa de obişnuiţi cu ele dar suntem puşi în încurcătură atunci când îl vedem pe Moise bucuros că sunt oameni care prorocesc în tabără, nealeşi de el.

Devenim repede geloşi pe cei care sunt în stare să facă ceea ce facem şi noi, îi analizăm şi le găsim o sumedenie de defecte tocmai pentru că ne este teamă că ne vom pierde locul avut până atunci, că nu vom mai avea parte de respectul iniţial şi că aplauzele vor pierde din vigoare. Trăim o goană nebună de a fi diferiţi şi chiar biserica este afectată de acest flagel; vrem să fim diferiţi pentru a ne face remarcaţi, priviţi şi apreciaţi şi acceptăm cu greu pe oricine este diferit dar la fel ca noi. Dar Moise ştia că tot ce are şi este bun vine de la Dumnezeu care cârmuieşte toate lucrurile, înţelegea bine  lungimea vieţii care nu trebuie scurtată de acte de gelozie şi pizmuire. Moise nu voia să fie diferit doar pentru a rămâne conducător, nu voia daruri de la Dumnezeu doar pentru a putea controla ci Moise avea în vedere binele colectiv pentru care era gata să se jertfească.

Vrei să fii diferit? Alege să fii sincer cu Dumnezeu, cu tine şi cu ceilalţi! Alege ca diferenţierea ta să aducă un plus de valoare „taberei” în care te afli chiar dacă orgoliul tău va avea de suferit!

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!