Daca am vedea deslusit…

(6 februarie, seara – Matei 23:23-39)

Soarele răsărea cu credincioşie în fiecare dimineaţa şi apunea cu regularitate în fiecare seara. Fiecare zi era copia fidelă a celei ce trecuse şi model perfect pentru cea care urma să vină. Conştiinţa era vândută la colţ de stradă pentru un ritual, o vorbă înţeleaptă, un act de bunăvoinţă reţinută; vindeau oamenii simpli, amărâţi, oropsiţi şi cumpărau cei cu dare de inimă şi derogări de lege: fariseii, cărturarii, oamenii “spirituali”. Aveau experiență de sute de ani în acest troc şi era avantajos de ambele părţi: evreii simpli aveau nevoie de împlinirea ritualurilor şi reprezentare în faţa lui Dumnezeu, fariseii şi cărturarii de tăcerea complice a primilor. Se ucideau profeţi, se jefuiau case, se complăceau în promiscuitate naţională şi nici o voce nu striga: opreşte. A, da, mai era Ioan Botezătorul în pustie dar zilele lui erau deja numărate.

În faţa națiunii, partidele spirituale ale poporului ales trebuiau să îşi păstreze imaginea imaculată şi nu puteau face asta decât prin păstrarea cu strictețe a regulilor impuse ale moralei vizibile, prin îndeplinirea legilor şi ritualurilor publice. Dreptatea, mila, credincioşia erau de mult ascunse sub colbul uitării.

Ferecau astfel, fără să ştie, cetatea şi nu permiteau să intre acolo suflul schimbării şi puterea protectivă a Dumnezeirii. Orice nu se conforma propriilor reguli era imediat respins şi categorisit ca greşit. Orice ar fi stârnit mila şi dreptatea din ei era considerat moment de melancolie peste care se trecea repede. Iar Dumnezeu îi privea cu drag de departe dorind să-i strângă “cum îşi strânge găina puii sub aripi”.

O, dacă pentru un moment ochii ni s-ar deschide şi am vedea viaţa noastră cu toate elementele care opresc atingerea lui Dumnezeu, cu toate acele credinţe la care ţinem mult şi ritualuri pe care le respectăm cu credincioşie care îl ţin pe Dumnezeu la uşa vieţii noastre, a familiei, a bisericii şi societăţii în care trăim. O, dacă am vedea desluşit pentru un moment!

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus

Reclame

O, vai de voi, cărturari şi farisei…

(5 februarie, seara – Matei 23:1-22)

Erau credincioşii respectaţi ai cetăţilor din ţinutul lui Israel. De fiecare dată când rosteau vreo învăţătură rămâneai marcat; puterea cuvintelor, măiestria frazelor, acurateţea învăţăturilor, îmbrăcămintea impecabilă şi fascinanta construcţie a argumentelor te îndemnau de fiecare dată la acţiune şi te motivau să-i respecţi şi mai mult.

Cărturarii şi fariseii erau două dintre cele mai respectate partide iudaice. Ochii tuturor se îndreptau spre ei atunci când era vorba de învăţătură curată, vindecare sufletească şi descoperirea voii Lui Dumnezeu. Templul era reprezentat şi de ei iar templul era semnul prezenţei lui Dumnezeu printre evrei.

Orice întâlnire de sabat cu fariseii şi cărturarii fascina. Orice întâlnire din altă zi a săptămânii putea fi punctul de plecare al unei mari dezamăgiri. Discrepanţa puternică dintre învăţătura lor şi felul în care o aplicau în viaţa personală sau atunci când la mijloc era vreun interes nespiritual aducea în societatea evreiască ultima plagă a decăderii ei: corupţia liderilor spirituali.

Printre evreii de rând devenise proverbială mândria acestor partide. Le plăcea să fie numiţi Rabi, sa fie recunoscuți ca taţi şi dascăli ai naţiunii. Aveau titlurile cele mai înalte, locurile din faţă asigurate şi scaunele rezervate la toate ospeţele de soi. Printre rugăciunile lungi pe care le făceau la colţ de stradă şi plecăciunile pe care le primeau cu o morgă de fier, încântați în interior şi smeriţi în exterior, găseau timp suficient să preţuiască mai mult aurul decât templul, darul decât altarul. Erau adepţii unei teologii prospere, care le umplea în fiecare zi buzunarele, le aducea prietenii profitabile şi respectul societăţii. Templul, altarul, misiunea, toate nu erau decât mijloace spre îndeplinirea unui scop – preamărirea eu-lui alături de bunăstare deplină.

Poate că atitudinea lor nu ar fi fost ţinta cuvintelor grele ale Domnului Isus dacă felul în care acţionau nu ar fi fost o piedică pentru căutătorii sinceri ai Împărăţiei. Stăteau pur şi simplu în uşa Împărăţiei, cu cheile în mână, ademenind oameni către ei dar fără să lase pe cineva să intre. Erau piedica majoră a misiunii pe care o făceau, a slujbei pe care o desfășurau, impedimentul suprem din calea trezirii. Erau preoţi ai morţii ce trăiau la uşa vieţii. Erau albia secată din care oamenii se chinuiau să bea.

Aşa era atunci! Astăzi suntem un neam de preoţi. Astăzi…

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus