Investeste-ti darul!

(9 februarie ,seara – Matei 25:1-30)

Ne naştem cu daruri şi cred că nu s-a născut vreodată un om  pe care Dumnezeu să nu-l hăruiască la venirea în lume. Unii sunt pricepuţi la mecanică, alţii la electronică, sunt oameni care au un talent oratoric înnăscut şi alţii care pot să comunice bine în scris; unora nu le tremură bisturiul în mână iar alţii cântă fermecător. Ne naştem cu daruri, unele ascunse mai bine, altele care se descoperă mai uşor. Sunt printre noi dintre aceia care au descoperit că sunt capabili să facă două sau chiar trei lucruri foarte bine iar alţii ajung la finiş cu bine doar cu un domeniu. Suntem diferiţi din naştere dar suntem dăruiţi de Dumnezeu chiar de atunci.

A plecat Stăpânul şi i-a lăsat cu darurile în mână. Poate că s-au uitat la ele, le-au analizat, au chemat experţii să le spună valoarea fiecărui talant şi au plecat mai departe. Aveau în buzunar valorile Stăpânului şi în mintea fiecăruia ar fi trebuit să fie întrebarea: în ce să investesc?, cum să aduc un profit mai mare? Darurile acestea îi făceau să creadă că până la întoarcerea Stăpânului vor avea ceva de făcut, un ţel de atins, un scop pentru care să trăiască. Printre ei era însă unul căruia i s-a făcut teamă, a primit talantul şi a fugit cu el la groapă. L-a învelit bine şi l-a pus la păstrare iar până la întoarcerea Dăruitorului şi-a văzut de ale lui, neinteresat de ce va urma.

Viaţa nu ne-a fost dată la întâmplare, ca un act al hazardului, direcţionat de hazard. Viaţa are un scop şi pentru împlinirea acelui scop Dumnezeu s-a asigurat că vom veni în lumea aceasta fiecare aducând câte ceva din partea Lui. Un dar deosebit care poate să reaprindă lumina în întuneric, să redea speranţa în disperare şi să arate cu putere spre Cer, locul în care vom pleca după o scurtă pribegie. Miliarde de oameni, miliarde de daruri si totuşi lumea noastră este aşa de săracă. Prea multe daruri nedeschise, nedescoperite, îngropate sub pământul folosului personal, al gloriei trecătoare şi al aplauzelor stinse. Darul cere investiţie iar investiţia este întotdeauna periculoasă: pretinde calcule, preconizări, atenţie, într-un cuvânt muncă. Darul investit aduce rod şi rodul acela este tot ceea ce umanitatea poate să dea mai bun, în orice domeniu am lua în calcul.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.

Reclame

Pacatul costa!

(8 februarie, dimineata – Leviticul 4-5 )

Generaţiile postmoderne au început să considere că păcatul, în orice formă ar fi acesta, nu are o valoare negativă, nu va costa nimic ci din contră este un prilej de laudă, de afişare media şi de priviri admirative.  De aici şi până la ziare şi programe TV pline de aşa zise vedete, experte în păcat afișat şi ridicat la rang de virtute nu mai este decât un pas, făcut de mult timp de societatea avidă de senzaţional grotesc.

Dar păcatul costă şi aceasta este o lege stabilită de Dumnezeu de la începutul zidirii şi care a rămas şi astăzi în vigoare. Atunci jertfa pentru păcat era o obligaţie a fiecărui locuitor din tabăra evreiască şi conştiinţa fiecăruia era un paznic ce îşi făcea treaba cu rigurozitate. Ştiau că păcatul ascuns se plăteşte mai scump decât preţul unui animal din turmă sau cireadă. Preotul, conducătorul, poporul întreg sau doar un membru al lui erau dispuşi să plătească preţul păcatelor lor prin animalele sacrificate.

Indiferent de forma lui, cu voia sau fără voia făptuitorului, prin comitere sau prin omitere, de vorbire sau de acţiune, păcatele se plăteau atunci şi se plătesc, pentru cei care nu îşi spală haina vieţii în sângele lui Cristos, şi astăzi. Dincolo de strălucirea evenimentelor şi de fastul distracţiei, dincolo de extravaganţa hainelor şi luxul caselor, de solemnitatea catedrelor din marile instituţii de învăţământ dar şi de derizoriul emisiunilor de divertisment, lumea noastră este în moarte clinică. A adus-o aici păcatul şi preţul pe care el îl cere în fiecare zi: familii dezbinate, vieţi ruinate, boli incurabile, foamete, lipsă de sens…

Fără acceptarea jertfei supreme din Dealul Golgotei, păcatul va face ravagii din ce în ce mai extinse. Este plaga istoriei, ruşinea popoarelor, sursa lacrimilor şi a disperării. Păcatul costă, costă scump.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009.

Un dar fără cusur

(7 februarie, dimineata – Leviticul 1-3)

Consideraţii generale – Leviticul

“Nu există carte, în întreaga suită a Vechiului Testament, care să conţină mai multe din însăşi Cuvintele lui Dumnezeu decât Leviticul. Pe aproape fiecare din filele sale răsună glasul lui Dumnezeu ca vorbitor direct. Acest fapt nu poate decât să ne determine s-o studiem cu toată râvna şi atenţia” – Andrew Bonar

Leviticul este un manual pentru preoţi, cartea oferind în detaliu indicaţii cu privire la sistemul de jertfe, la conduita personală şi felul în care trebuiau prăznuite sărbătorile. Putem cădea uşor în capcana de a considera această carte învechită şi irelevanta pentru societatea şi viaţa noastră dar privind-o prin prisma lucrării şi persoanei Domnului Isus vom descoperi în ea multe izvoare de viaţă. Tema principală a cărţii este sfinţenia, una trăită pe tot parcursul vieţii, o detaşare puternică de întreg păgânismul ce înconjura evreul acelor vremuri.

Levitic 1-3

Cortul era gata şi jertfele pentru popor începuseră să ardă. Era un om simplu, un evreu care voia să aducă şi el un dar Domnului. O făcură şi vecinii lui, şi cel din dreapta şi cel din stânga. De fiecare dată când se întâlnea cu ei pe uliţa dintre corturi simţea parcă privirea lor mândră şi atitudinea superioara: ei au dus un dar Domnului, el încă nu. S-a gândit şi s-a tot răzgândit: ce dar să ducă la cort dintre oile lui?

Acolo, în mijlocul turmei, a cumpănit fiecare animal dacă ar merita să fie dus; trebuia să dăruiască şi el dar nici nu voia să păgubească prea mult, doar să împlinească ritualul şi să coboare nasul vecinilor. Se hotărâse în dreptul mielului născut chior şi puţin beteag; i-a pus sfoara de gât şi a plecat cu El spre cort. Îl durea inima când se gândea la friptura din acest miel dar trebuia să dăruiască şi încrâncenat trăgea mielul după el prin praful pustiei; parcă nici mielul nu se lăsa dus.

Ajuns la uşa cortului îşi umflă pieptul şi îi spuse lui Nadab, unul din fiii lui Aaron, că a venit cu un dar înaintea Domnului, să fie primit şi trecut şi el în catastif. Nadab se apropie şi măsură mielul. Oare nu auzise evreul ăsta că nu aveau voie să aducă animale betege? “Dragă frate, nu îl pot primi pentru că Domnul vrea doar animale fără cusur! Cu siguranţă El ţi-a dăruit în turma dumitale şi animale frumoase, întregi, fără nici un beteşug. Când vei vrea să aduci un dar Domnului alege dintre ele şi vino cu el la cort!”

“Fără cusur? Ce-i mai frumos? Un dar perfect Domnului? Nu îi pot da Lui ce este mai slab din turma mea?” erau întrebări ce frământau mintea evreului în drum spre turma sa.

Cortul este acum în inima noastră şi la intrare stăm noi ca preoţi ai Dumnezeului nostru. Momentele în care vrem să-I dăruim sunt tot mai rare dar oricând am face-o ar trebui să ştim că Domnul primeşte daruri fără cusur.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.