Moartea – versiunea ebraica

Moartea în Vechiul Testament

1. Mavet (substantiv) înseamnă moarte. Vechiul Testament reuşeşte să contureze mai multe însemnătăți ale cuvântului moarte.

–    Astfel, moartea, imediat după păcatul primilor oameni, este parte integrantă a realităţii în care trăieşte prins fiecare om. Moartea este inevitabilă pentru orice om (Ps. 89:48),  neprihănit (Num. 23:10) sau nu (Ezec. 18:23).

–   În timp ce moartea neprihăniţilor este scumpă (Ps. 116:15) şi considerată o formă de adormire, pentru cei păcătoşi moartea este privită ca o formă de pedeapsă (Deut. 21:22). Venită după o viaţă lungă şi îndestulată, moartea nu primeşte în Vechiul Testament o conotaţie negativă ci este considerată un proces natural. Atunci când moartea survine „înainte de vreme” ea aduce cu sine sentimente de teroare şi spaimă neputând fi înţeleasă.

–   În unele locuri din Vechiul Testament moartea este un loc echivalent Sheol-ului, un loc prăfuit (Ps. 22:15) cu multe camere. În faţa morţii un om se poate simţi prins în capcană, înfăşurat în legături şi prins în laţuri. Moartea este un tărâm la care se ajunge prin intrarea pe anumite porţi. (Iov 38:17, Ps. 9:13)

–   În lumea veche toate lucrurile asupra cărora oamenii nu aveau puterea de control erau personalizate în zeităţi. Israeliţii puneau însă moartea în atribuţiile Dumnezeului lor suveran.

–   Chiar dacă nu existau consemnări ale victoriei asupra morţii în Vechiul Testament, psalmistul crede că Dumnezeu are putere asupra morţii (Ps. 116:8)  şi atunci când moartea şi-a intrat în drepturi Dumnezeu poate să smulgă omul chiar şi din braţele ei. Totuşi, adevăratul triumf asupra morţii se va fi înregistrat în Noul Testament.

2. Mut (verb) – poate fi tradus prin a muri, a fi dat morţii, a ucide. Acest verb apare de nenumărate ori în Vechiul Testament aratând atât moartea naturală care survine din cauza vârstei înaintate  cât şi moartea violentă într-un război sau ca urmare a unei acţiuni umane ucigătoare.

Pentru prima dată verbul apare în Gen. 2:17 unde Adam şi Eva sunt avertizaţi că în ziua în care vor mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului vor muri negreşit. Aici moartea implică mai mult decât moarte fizică imediată ci şi o cunoaştere şi o apropiere progresivă de momentul morţii. În Vechiul Testament moartea este strict legată de păcat (Ezec. 3:18-20) iar Noul Testament completează imaginea atunci când afirmă ca Adam şi Eva au murit spiritual imediat ce păcatul a intrat în viaţa lor. Astfel moartea nu a făcut parte din planul iniţial al lui Dumnezeu ci a fost adusă printre oameni de păcat.

Vechiul Testament oferă o imagine destul de ştearsă a conceptului de viaţă după moarte şi de înviere. Se poate constata însă o anumită progresie a acestor concepte astfel încât profeţii Vechiului Testament reuşesc să contureze destul de bine noţiunea de viaţă de după moarte (Dan 12:2)

3. Napal (verb) – înseamnă în general „a cădea”. Este folosit de cele mai multe ori în contextul unor întâmplări  militare unde înseamnă a muri.

S-a folosit transliterarea cuvintelor din original din cauza limitarilor inerente blogului. Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi toate  noutăţile.

© 2009 ganditorul.wordpress.com Cuvinte în oglindă!

Reclame

Mauthausen – locul marturiei

(20 februarie, dimineata – Levitic 26-27 )

Geneza 4:10 Şi Dumnezeu a zis: „Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine” scrie pe unul dintre monumentele aflate la ieşirea din  fostul lagăr de la Mauthausen – Austria. Am stat înaintea acestui monument cu capul plecat, imediat după ce am vizitat locurile morţii, marcat şi prăbuşit în sine de tot ceea ce acel loc mi-a arătat. Am citit şi am rămas aşa, cu ochii aţintiţi spre scara morţii ce urca dealul spre cetate. Lacrimile nu îşi mai găsesc acolo drum spre obraz ci picură în suflet stropi de o tristeţe vecină cu moartea stăpână la Mauthausen; cuvintele se sperie şi nu se dau rostite pentru că acolo tăcerea sinistră domneşte în fiecare colţ.

HD-SN-99-02762195.000 de oameni daţi morţii şi 9.000 de gestapovişti, reprezentanţi ai răului fără margine. Citeam cuvintele din Genesa şi parcă mă biciuiau pe mine. Eram şi sunt reprezentantul păgânilor care au lăsat să curgă sângele fraţilor lor evrei şi atunci pământul şi cerul, aerul şi fiecare gâză mă privea acuzator. Glasul sângelui striga dar în surzenia durerii mele nu îl puteam auzi, nu puteam vedea decât urmele lui lăsate pe masa de experimente medicale pe viu, spălată astăzi de acuzatorul timp. Mă surzeau duşurile prin care gazul a răspândit pieirea fără să se uite dacă atingea copii sau bătrâni, bărbaţi sau femei; urlau surd crematoriile şi gratiile, şi locul înfometării şi zidul paraşutiştilor şi tot ceea ce mă înconjura. Dar Dumnezeu?

Citind începutul capitolului 26 din Leviticul te luminezi de bucurie şi în fiecare cuvânt găseşti resurse inepuizabile de speranţă. Promisiunile lui Dumnezeu te determină, inevitabil, să exclami: ce popor! ce viitor luminos! Dar treci mai departe şi încărcat de istoria milenară a evreilor citeşti blestemele de la sfârșitul acestui capitol. Ştii cât de exacte sunt toate acele cuvinte, ştii că s-au întâmplat, știi că Mauthausen este mărturie a unui Dumnezeu atent la fiecare silabă pe care o rosteşte.

În spatele cuvintelor gravate pe monumentul de la Mauthausen stau întinse acuzator degetele care  arată spre cei care au îndrăznit să se atingă de poporul sfânt. Cuvintele acelea te înfioară şi te ajută să înţelegi că oriude ai fugi, orice politică ai îmbrăca şi orice atitudine ai avea, ceea ce ai făcut este cântărit şi notat de Dumnezeu. Noi poate vom uita Holocaustul dar ce vom face daca Dumnezeu nu-l va uita! Cain poate că va uita pe Abel dar sângele celui din urmă va striga la Dumnezeu iar Stăpânul Cerului îl va auzi.

În spatele aceloraşi cuvinte de la Mauthausen stă însă şi împlinirea unui blestem rostit cu multe veacuri în urmă de Veşnicul Dumnezeu. Am scris aceste cuvinte cu stomacul strâns şi mintea răvăşită. Încerc, cu paşi mărunţi, să Îl cunosc pe Marele meu Creator şi ca imaginea să fie completă trebuie să trec şi prin Leviticul 26 şi să recunosc în El perseverenţa cu care îşi ţine cuvântul dat. Promisiune sau blestem, cuvintele Lui vor ajunge la împlinire.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009