Dumnezeu nu se joaca cu vorbele!

Au fost noua luni de asteptare. Luni frumoase si linistite. Miercuri dimineata ma trezesc si imi vad sotia deja in picioare. „A sosit timpul!”. Aproape in fiecare zi din cele noua luni m-am gandit la momentul acesta. Cum va fi ziua nasterii? Ce emotii voi simti? Cat vor fi de intense? Ce va simti sotia mea?  Spunea Domnul Isus: „Femeia, când este în durerile naşterii, se întristează, pentru că i-a sosit ceasul…” Si da, este adevarat, in dimineata aceea tristetea intrase si in casa mea.

In  posturile viitoare o sa va vorbesc despre bebelus, despre ce am simtit eu, ca proaspat tata, in legatura cu venirea in lumea mea a unui om nou… dar acum vreau sa ne gandim la altceva.

Nasterea inseamna suferinta. Intrebati-va mamele si va vor certifica lucrul acesta. De cele mai multe ori o suferinta extinsa care nu isi gaseste leac pana in momentul nasterii, o suferinta grea (stiu ca exista si metode de anestezie si nasterea la cerere prin operatie cezariana dar nici aceste metode nu pot inlatura definitiv suferinta). Diferit insa de multe alte suferinte umane, nasterea aduce o suferinta anuntata, asteptata. O lege dumnezeiasca ce salajluieste in mame.  Dumnezeu i se adresa cu tristete femeii in gradina, imediat dupa caderea in pacat, spunandu-i  „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii…” si aceste cuvinte mi-au staruit in minte de miercuri pana acum. Ce inseamna suferinta umana reala in viziunea lui Dumnezeu? Ruperea unei maini sau o forma de raceala acuta? Cat de intensa trebuie sa fie? Cand a fost vorba de nastere Dumnezeu a trasat o lege: ” sa se faca cu suferinta” si nu s-a jucat deloc cu vorbele. O stie sotia mea, o stie mama, o stiu si mamele voastre, incerc sa o inteleg si eu.

Faptul ca Dumnezeu a pus o suferinta atat de mare in nastere (abia suportabila) m-a pus pe ganduri. De multe ori am auzit, legat de o anumita lege a lui Dumnezeu cu privire la noi, ca poate nu este chiar asa, poate ca avertizarile sunt oarecum exagerate, facute sa ne sperie pe noi, sa ne determine la ascultare. Ca un bogat va intra greu in Imparatia lui Dumnezeu poate ca este o exagerare… si toti incercam sa ne imbogatim. Neascultarea este mai grava decat inchinarea la idoli? Poate este o comparatie putin extremista? sa fie oare asa? Si cate alte avertismente sau legi nu am primit cu usuratate! Cat de mult vom castiga daca vom intelege ca Dumnezeu nu se joaca cu vorbele! Vom invata sa Il credem pe cuvant si sa nu mai alergam precum copiii indaratnici, repede la soba, pentru ca a ne incredinta ca intradevar arde.

Exercitiu interesant: deschideti Theophilos sau acest link si cautati cuvintele din familia substantivului nastere (naste nastem nastere nasterea nasterii nasterilor nasteti nasti). Incercati sa remarcati legatura dintre nastere si suferinta precum si momentele variante in care acest cuvant este folosit in editia Cornilescu (care are si ea limitarile ei)

Reclame