Ochelarii murdari ai lumii

(17 martie, seara – Marcu 15:1-25)

Erau adunaţi în jurul Pretoriului (odaia de judecată a lui Pilat) încă de la primele ore ale dimineţii. Se strânseseră acolo cu mic şi mare, bărbat şi femeie, tânăr şi bătrân pentru că era rost să se rupă monotonia sărbătorilor cu un eveniment ce făcea să tresalte fiecare suflet. Dinainte de răsăritul soarelui se răspândise vorba prin oraş că preoţii şi cărturarii i-au venit de hac Învăţătorului din Nazaret; se ştia că fusese judecat de însuşi marele preot şi găsit vinovat de blasfemie dar cine ştie câte se vor fi întâmplat la adăpostul întunericului din noaptea trecută? Ziua promitea să devină interesantă şi zdrenţuroşii din Ierusalim alături de oameni cucernici suiţi la praznic, de neamuri interesate de afaceri şi bogaţi blazaţi se îndreptau spre locul judecăţii lui Pilat.

După un interogatoriu fugar, obosit şi trist, neliniştit de mulţimea de afară şi alarmat de veştile rele de la Roma, Pilat iese înaintea evreilor pe care nu îi putea suporta, împreuna cu tăcutul prizonier. Nici nu păşeşte bine în faţa acelei gloate că şi aude cerut cu neruşinare darul de sărbătoare: un prizonier liber. „Voiţi să slobozesc pe Împăratul iudeilor?”. La început  se auzi pe la colţuri numele Baraba, nume  preluat de tot mai multe voci până multimea deveni una: „Nu împăratul ci vagabondul, nu regele ci cerşetorul!”. De aici şi până la dorinţa de a se îmbăta cu sânge nevinovat  mai era doar un pas şi mulţimea setoasă îl făcu fără să stea pe gânduri.

Ştiu că au fost influenţaţi şi ştiu că în acea vreme preoţimea avea un rol împortant în conştiinţa fiecărui individ. Ceea ce este însă şocant este lipsa de ezitare a unei mulţimi care mai ieri asistase la învăţăturile Împăratului, se săturase din pâinea Lui şi se simţise încurajată de cuvântările pline de speranţă. Văzură oameni vindecaţi şi demoni izgoniţi şi nu erau străini nici de posibilitatea ca El să fie Mesia şi cu toate astea strigă: răstigneşte-L! Îi văd parcă aievea, arşi de soare, vlăguiţi de jugul roman, cu ochii numai văpăi şi cu sufletul cârcit. Atunci, acolo ei făceau greşeala care se lipeşte adeseori şi de sufletul omului modern, presupus emancipat: alegeau imediatul în detrimentul viitorului, vizibilul în detrimentul invizibilului glorios, non-valoarea primită rapid în detrimentul comorii ce trebuie aşteaptată.

Fiul tâmplarului din Nazaret avea un discurs frumos, înăltător, diferit de tot ce auzise poporul ales până atunci. Învăţătura lui despre Dumnezeire era atrăgătoare, minunile Lui îl puteau dovedi măcar un mare profet şi puterea Lui putea proveni direct din cer dar El era propovăduitorul unei Împărăţii care vine, al unui viitor care trebuie aşteptat cu răbdare. Baraba? Hm, Baraba era fiul veacului iar veacul îşi iubea mult fiii. El luptase împotriva romanilor, nu promitea nimic pentru viitor dar acum era gata să pună mâna pe cuţit şi să taie jugul greu ce apăsa asupra lor. Sorţi de izbândă nu avea dar pentru că încercase şi era dispus să continue în nebuneasca-i încercare era mai de dorit decât Regele  Împărăţiei de dincolo!

Nu îi judecaţi prea tare pe evrei, acţiunile noastre nu sunt cu nimic mai presus de ale lor. Suntem şi astăzi înclinaţi să ne uităm efemeritatea şi să alegem ceea ce este rapid, uşor de obţinut şi cu avantaje imediate. Alegem să ne îngrijească alţii copiii sau să îi educe televizorul în timp ce noi ne ocupăm de lucruri „cu adevărat importante”: parvenire socială şi economică. Alegem predicile subiective în locul studiului atent, video în locul cărţii, mulţime în locul solitudinii, zgomot în locul liniştii, bani în locul valorilor. O, de câte ori ne sunt orbiţi ochii de neghina pe care o culegem înfriguraţi şi cât de rar mai vedem adevăratele valori.

Oare cum ar arăta lumea din jurul nostru dacă am da jos, încet şi cu emoţie, ochelarii murdari ai veacului şi ne-am lăsa ochii să privească prin prisma Împărăţiei?

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Lupta pentru beneficii

(31 ianuarie, seara – Matei 20:17-34)

De cel puţin trei ani mergeau toţi doisprezece pe acelaşi drum, sorbeau cuvintele Mântuitorului, îl vedeau în acţiuni printre bolnavii şi năpăstuiții vieţii şi asistau la predicile care le cercetau inima. Erau împreună la masă, împreună în grădina în care dormeau.  Nenumăratele discuţii avute precum şi prezenţa Domnului Isus îi făcea să creadă că nu mai există lucruri noi pe care le-ar putea descoperi unul despre celălalt, că nu există secrete ascunse sau năzuinţe nerostite. Erau o familie unită, o familie reală.

Însă, într-una din zile Domnul Isus anunţă că pe agenda lor urmează Ierusalimul, judecata, batjocura dar şi învierea. Probabil că Iacov şi Ioan, fiii lui Zebedei nu au auzit toate cuvintele sau poate că au ascultat totul prin prisma ideii că Mesia le va fi rege, un rege ce va înfrânge puterea romană, restaura Împăraţia lui Israel şi va domni la nesfârşit. Au ştiut că vremea mult aşteptată a sosit, că nu mai era nici un moment de pierdut. Dintr-o dată, gânduri ascunse şi năzuinţe egoiste ieşeau pe scena familiei confruntând-o cu o realitate de milenii neschimbată. Împinşi de la spate de mama lor, de orgoliul şi de dorinţa lor de a controla şi de a stăpâni, animaţi puternic de ideea de a fi mari guvernatori sub domnia Domnului Isus, fiii lui Zebedei se apropie şi cer cele mai însemnate locuri ale viitoarei împărăţii, închipuită de ei. La dreapta şi la stânga împăratului vor să stea şi nu ţin cont nici de Petru, de nici un alt ucenic, au uitat prietenia ce-i lega împreună, au uitat învăţătura primită până acum, au uitat ameninţările şi bucuriile cu care s-au împărtăşit toţi. Au uitat, iar acum pentru un loc în faţă calcă prietenii, calcă familie, calcă orice pentru a-l apuca.

Scena care îi are ca protagonişti pe fiii lui Zebedei ne este aşa de cunoscută. O întâlnim la locul de muncă, pe scena politică şi cea a familiei. Oriunde este ceva de împărțit, ceva de pe urma căruia putem beneficia, oriunde este un scaun mai înalt ce trebuie ocupat acolo vor fi şi oameni care să uite tot, să calce în picioare orice pentru a obţine avantajele în detrimentul celorlalţi.

Domnul Isus nu îi ceartă puternic. Deşi scandalul în familia lor lua proporții şi probabil relaţiile nu au mai fost niciodată aceleaşi,  Domnul Isus le spune doar două aspecte pe care nu le-au luat în seamă în calculul lor, aspecte uitate adesea: “voi nu ştiţi ce cereţi” – vă incită poziţia dar uitaţi să vă întrebaţi ce presupune aceasta, ce sacrificii, ce jertfe, ce dureri aduce cu sine; “nu atârnă de mine” şi cu siguranţă nici de voi; nu puteţi cere o poziţie care nu vă este destinată, nu puteţi să alergaţi după un scaun care nu trebuie să fie al vostru.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

… unde suntem egali

(29 ianuarie, seara – Matei 19)

A venit un tânăr la Domnul Isus. Era diferit de oamenii cu care se înconjura Mântuitorul; îl trădau hainele alese, vorba domoală şi atent rostită, graţia din mişcări şi eleganţa raportării. Un tânăr bogat, studiat, moral şi respectuos,  pe care numai buna şansă ţi-l apropia, care stârnea invidia printre cei de o seamă cu el şi speranţa de mai bine între bătrâni. Era bogat şi era religios, atât de religios încât atunci când a aflat de renumele Învăţătorului din Nazaret nu a vrut să piardă ocazia şi a venit să-l întrebe despre viaţa veşnică. Avea o viaţa bună aici, nu îşi mai dorea mai nimic drept completare dar îl îngrijora viaţa ce urma pentru ca nu o putea cumpăra cu nimic şi văzuse că la moarte oamenii pleacă egali, fără să mai ia ceva cu ei. Nu trăise degeaba până acum nici din punct de vedere teologic, avea opinii şi probabil că venise la Domnul Isus doar ca să primească încuviințarea că face bine, acceptarea şi aprecierea şi acestui învăţător. Găsise o formulă, cea a legii, pe care o respecta şi care credea că este drumul către o viaţă veşnică bună. Domnul Isus se uită cu drag la el, îi permite să se simtă bine pentru un moment ca abia apoi să pună degetul pe rana sufletului, o rană provocată de purtarea unui greu jug, cel al bogăţiei. “Du-te şi vinde tot ce ai, dă săracilor şi vino!” este îndemnul care tradus astăzi încă ne înspăimântă pentru că apasă pe rănile sufletului nostru: “Fii gata să renunţi la ceea ce iți este mai drag doar pentru a mă urma!” Nu respectarea fanatică a unor reguli, oricât de bune ar fi acestea îţi va asigura viaţa veşnică, nu supunerea la ritualuri ci libertatea sufletului! Orice lucru ce preţuieşte mai mult pentru mine decât Împărăţia poate să fie o povară a sufletului şi o piedică în calea unei bune vieţi veşnice.

Ucenicii priviră scena înmărmuriţi. Au văzut cum a plecat tânărul întristat şi au crezut că îl vor auzi pe Domnul Isus chemându-l înapoi, stabilind un fel de târg cu el, liniştindu-l. Erau obişnuiţi să dea întâietate unor oameni din această categorie, erau obişnuiţi să accepte ca ei să câştige lucrurile altfel, mai uşor, mai rapid. Aveau să înveţe însă că şi Împărăţia acoperă diferenţele dintre oameni, că, acolo, la piciorul crucii şi în sala Tronului Lui Dumnezeu oamenii sunt egali, pentru că Cristos muri pentru toţi, asigurând tuturor celor ce cred harul mântuirii.

De aici puteți downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devoţionalul zilnic puteți sa:

– va abonați la newsletter lăsând un comentariu aici cu mențiunea newsletter

– daca folosiți un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Oamenii şi regulile

(24 ianuarie, seara – Matei 15:21-39)

Prima parte a acestui pasaj ne pune în încurcătură. Dacă tocmai îi certase pe farisei pentru că ei aplicau regulile spirituale într-un sens extrem de strâns, mai degrabă în favoarea legii decât în favoarea închinătorului, acum Îl găsim pe Domnul Isus într-o ipostază cu totul nouă şi neobişnuită.

Oamenii erau implicaţi şi adesea victime ale războiului spiritual nu numai în Israel. Lupta spirituală se dădea şi pe alte fronturi, străine poporului Legământului şi victima de data aceasta era o copilă. Cu ce greșise?, dacă greşise, care erau implicaţiile genealogice? nu ştim. Ştim doar că era vorba de o fetiţă şi tocmai acest statut era un argument suficient pentru a o aduce în atenţia lui Isus Cristos. Şi povestea ar fi trebuit să se încheie cu o vindecare rapidă şi o învăţătură moralizatoare cu privire la felul, adevărat de altfel, în care Evanghelia va lucra peste granițele Israelului. Dar răspunsul Mântuitorului ne şochează prin duritate, sentiment de nepăsare şi conformism religios. Cum? O fată, poate nevinovată, este muncită de un drac, o mamă disperată îi imploră ajutorul recunoscându-L drept Mesia şi El face apel la superioritatea şi întâietatea evreilor?

Atunci când acuzi puternic formalismul şi legalismul religios rişti să te apropii prea mult de anarhie religioasă. Iar anarhia pare să fie cuvântul de ordine al vremurilor noastre. Aplicăm învăţătura Domnului Isus în fel şi chip, subliniem în extremis o parte a învăţăturii Evangheliei în detrimentul alteia şi ne considerăm, adesea, minunaţi, speciali şi depozitari ai adevărului prin aceasta. Afirmăm că Domnul Isus a acuzat legalismul dar uităm adesea că nu a încurajat niciodată anarhia. Multitudinea de idei şi practici religioase, neacceptarea celuilalt pentru că el crede şi se închină diferit şi multe alte aspecte de genul acesta încurajează un anarhism profund care dezbină trupul lui Cristos.

Da, era doar o fetiţă şi da, era rugăciunea îndurerată a unei mame. Dar existau reguli trasate pe care Domnul Isus vrea să le urmeze, reguli la care El ţine, pe care El nu le înlătură. A eliberat biata fetiţă pentru a ne demonstra, încă o dată, că regulile sunt făcute pentru oameni, nu împotriva lor, dar a ezitat să o facă tocmai pentru a ne spune că regulile există şi ele au adesea un fundament bun.

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.

Cele două împărăţii

(21 ianuarie, seara – Matei 14:1-21)

Acţiunea din Matei 14 se desfăşoară pe două planuri care se diferenţiază net. La începutul capitolului suntem duşi în apartamentele lui Irod unde are loc un praznic. Cred că toţi bogaţii acelui moment s-au adunat în jurul lui Irod, doar era un eveniment monden care nu trebuia ratat. Îmi închipui hainele, machiajul şi strălucirea lor. Aveau nevoie de toată strălucirea pe care o puteau aduna pe ei şi în jurul lor pentru a putea acoperi goliciunea, putrezirea interiorului lor.  Ei erau cei care adunau de la nenorociţii din stradă, ei erau cei care în numele apărării, al binelui şi al dreptăţii asupreau oamenii simpli şi îi jefuiau cu orice ocazie. Aprins de alcool, de senzualitate dar şi orientat mai degrabă spre politică decât spre persoană, Irod acceptă propunerea şi-l ucide pe Ioan Botezătorul.

Trist este însă că astfel de cercuri, astfel de oameni decid lucruri care au repercusiuni asupra celui de-al doilea plan. Aici întâlnim oameni simpli, năpăstuiţi, oameni care încearcă să îşi trăiască viaţa înaintea lui Dumnezeu. Moartea lui Ioan Botezătorul îl întristează pe Domnul Isus, îi pune pe gânduri pe ucenici şi produce o adevărată mişcare socială printre cei care vedeau în Ioan pe unul de-al lor, aproape un izbăvitor. Dar ce le păsa curtenilor ce benchetuiau de aceste aspecte legate de muritorul de rând?

Trăim de multe ori cu dorinţa ca Dumnezeu să împace cele două planuri, sa coboare munţii şi să ridice văile. Ne-ar fi mai uşor aşa, piciorul nu ne-ar mai aluneca, invidia nu ar mai muşca din noi şi nu am trăi fiecare zi cu teama că vor mai inventa ceva care să ne îngreuneze jugul vieţii. Dar rareori Dumnezeu acţionează aşa. Trist, dorind să fie singur cu gândurile şi poate cu lacrimile Lui, Domnul Isus se uită spre gloata care se îndrepta spre El. Erau oameni aşa de simpli, erau bolnavi, erau lipsiţi, erau goi. Le-ar fi putut promite o viaţa mai bună, instaurarea unui împărat căruia să îi pese. S-ar fi putut duce la palatul lui Irod şi să-l tragă la răspundere, să-l jertfească norodului supărat. Ar fi putut răsturna sistemul sau pur şi simplu să le ceară să vină mâine, astăzi este prea trist. Ar fi putut toate astea dar a preferat să-i fie milă, să vindece şi să le dea de mâncare.  Acesta-i Dumnezeul nostru! El ne-a cucerit inima şi ne transformă zi de zi într-un chip tot mai asemănător cu al Său. Ce mare bucurie şi responsabilitate!

De aici puteti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009. Pentru a primi constant devotionalul zilnic puteti sa:

– va abonati la newsletter lasand un comentariu aici cu mentiunea newsletter

– daca folositi un program de citire feed, prin click pe feed on articole situat in coltul din dreapta sus.