Necesitatea ispăşirii

(24 februarie, dimineata – Numeri 7-8 )

Pustia Sinai avea să îi înveţe pe evrei nu numai modul de închinare şi raportare la Dumnezeu, sistemul jertfelor, legea şi conduita ci şi că Dumnezeu nu se grăbeşte. Zilele treceau una după alta şi parcă erau înţepeniţi acolo, în praful pustiei şi mintea le fugea adesea de la lecţiile pe care Moise se străduia să le predea la viitorul războaielor pe care le vor purta. Auzeau aievea zgomot de arme, se vedeau victorioşi peste mulţimile din jur, stăpâni în ţara lor, curajoşi, temerari. Moise îi învăţa cum să aducă un dar la altar în loc să îi înveţe cum să mânuiască o sabie, să construiască o strategie militară, să învăluie un duşman, să câştige un război.

Dar înainte de războaie, bătălii, urlete şi arme însângerate Dumnezeu voia să îi înveţe necesitatea ispăşirii şi nu se grăbea deloc la această lecţie, fixa fiecare detaliu, lua în calcul multe situaţii. Îi învăţa cu răbdare că nu contează aşa de mult ce fel de inamici vor avea sau ce fel de strategie vor adopta ci contează ca ei să aibă o relaţie bună cu Cerul, să preţuiească această relaţie, să o înţeleagă şi să nu treacă peste ea în funcţie de vicisitudinile vieţii. Iar relaţia aceasta se baza ispăşirea.

Putem pricepe: erau un popor de sclavi, născuţi şi crescuţi în sclavie şi aveau nevoie de unitate iar coeziunea era dată  de ordine în tabără, de existenţa unor legi la care se supun toţi, de o lege sanitară şi una morală, de sistem preoţesc şi de organisme de conducere (căpetenii). Dar toate acestea puteau fi puse rapid pe picioare cu o mână tare ca a lui Moise. Se alegeau toate rudele care la rândul lor aduceau în „aparatul de stat” alte rude şi în cel mai scurt timp erau gata să plece în campanii de cucerire.

Însă Dumnezeu decide să îi oprească în Sinai şi să le dea principii de funcţionare a libertăţii astfel încât trăind liberi ei să nu se rănească. Iar libertatea adevărată include ispăşirea, conştientizarea că nu suntem singuri în „tabăra lumii” şi că tot ceea ce facem este notat şi contabilizat, că haina murdară a pelerinajului nostru trebuie spălată în sângele jertfei care poate curăţi cu adevărat. Evreii învaţă ca înainte de a pune mâna pe armă trebuie să înveţe să-şi ducă animalul de jertfă spre cortul întâlnirii pentru a primi de acolo ispăşirea, calea către o relaţie dreaptă cu Creatorul.

Noi ar trebui să învăţăm că înainte să dăm piept cu luptele vieţii este timpul pentru ispăşire în Sângele Mielului. Numai aşa tentaţiile zilelor nu se vor aduna în puternici stăpâni ai sufletelor noastre, numai aşa vom fi liberi să gândim şi acţionăm, să privim spre Cer şi să nădăjduim.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!

Unitatea trupului

Consideraţii generale Numeri

Numeri este cartea pribegiei, o istorie de primă mână, scrisă cu condeiul prăfuit dar ascuţit al pustiei, printre multe evenimente pline de învăţătură, marcante pentru israeliţii dar şi pentru noi. Numele de Numeri provine de la denumirea cărţii în Septuaginta (Arithmoi) şi are legătură cu recensământul descris în capitoul 1 şi 26. O denumire mai exactă este cea acceptată de tradiţia evreiască – Bemidbar şi care se traduce prin În pustiu.

În Numeri 1 până la 10:10 poporul tăbărăeşte în pustia Sinai şi stă în clasă avându-L ca Educator pe Dumnezeu. Primeşte cu greu învăţătura care îi va face liberi iar în Numeri 10:11 norul slavei lui Dumnezeu se ridică şi evreii  pleacă într-o pribegie amară de 39 de ani. O generaţie întreagă va pieri până când poporul va fi pregătit şi din punct de vedere psihic să intre în ţara promisă, tară la ale cărei porţi îl găsim în Numeri 22.

(21 februarie, dimineata – Numeri 1-2 )

Pustia Sinai va transforma, sub focul aspru al învăţăturilor, binecuvântărilor şi blestemelor, pe evrei din naţiune de scalvi, fără perspectivă şi putere într-un adevărat popor, naţiune cu istorie, armată, organisme interne şi viitor promiţător.

12 treburi mici, fiecare cu trecutul său dar şi cu promisiuni care se întind până departe în istorie, acolo la patul lui Iacov din Egiptul mâniei. 12 triburi, fiecare cu steag şi cu dorinţa de a cuceri o ţară care să fie numai a lor, o bucată de pământ pe care să fie stăpâni. 12 triburi adunate sub aceeaşi mână blândă, a lui Moise şi sub aceeaşi conducere strălucită a lui Dumnezeu. 12 triburi, un singur ţel, un singur gând, o singură forţă, exemplu de disciplină,  conduită şi unitate frăţească. Priviţi felul în care sunt aşezaţi: fiecare la locul lui, fiecare gata să îşi apere poziţia dar şi să lupte pentru binele întregii tabere. Iar cortul este în mijlocul lor, obiect de preţ apărat cu toată dedicarea.

De la israeliţi învăţăm încă o dată pilda lor, o pildă a unităţii care aduce progres şi cucerirea ţării promise. Suntem, în cadrul creştinismului, fiecare aşezat în tabără după cum l-a tăiat capul, fiecare se mută unde vrea şi face ce vrea. Atunci când „cortul” din mijlocul nostru este atacat cei mai mulţi dau bir cu fugiţii sau fac pact cu tăcerea. Devenim dintr-o dată adepţii teoriei corectitudinii politice, teoreticieni şi teologi iar arma este prăfuită şi „cortul” jefuit. Nu sunt un adept înfocat al ecumenismului şi nici un dujman de moarte al lui. Cred însă că în Trupul lui Cristos nu sunt dezbinări, partide, motivaţii obscure şi interese meschine. Trupul luptă pentru sine, pentru integritate şi sănătate, se maturizează, creşte şi se înţelepţeşte.

Daca esti prima data pe blog, iti recomand sa te abonezi prin RSS Feed sau email pentru a primi devotionalul zilnic. De aici poti downloada programul de citire a Bibliei pentru tot anul 2009

© 2009 ganditorul.wordpress.com Meditatii de-a lungul cărării!